Peste 20.000 de persoane au murit în Europa de Vest în vara anului 2022. 

Potrivit The Guardian, vara aceasta a fost cea mai călduroasă înregistrată vreodată, fiind atinse temperaturi care teoretic ar fi imposibile fără perturbarea climei.

Citește și: Pământul se îndreaptă către o încălzire globală de 2,4 grade Celsius până în 2100. Ce se va întâmpla cu populația

Efectele încălzirii globale sunt agresive

Oamenii de știință au analizat diferența dintre numărul de decese care s-au înregistrat în realitate și numărul de decese estimat pe baza tendințelor istorice. Totuși analiza efectuată nu estimează în mod specific decesele legate de căldură, însă numărul deceselor a fost, în medie, mai mare în zilele de caniculă decât în cele fără temperaturi excesive. Este de menționat că au fost excluse decesele din cauza Covid-19.

Astfel, vara anului 2022 a fost cea mai călduroasă din istorie, potrivit serviciului Copernicus al UE pentru schimbări climatice. Analiza efectuată de grupul de oameni de știință de la World Weather Attribution vine cu un verdict, anume că astfel de temperaturi ridicate ar fi fost imposibile fără criza climatică. Aceeași analiză confirmă că, pe măsură ce planeta se încălzește, valurile de căldură viitoare vor fi mai frecvente și mai intense.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citește și: Garda de Mediu trage un semnal de alarmă! Unii români riscă amenzi de până la 10.000 de lei

Încălzirea globală are drept cauze arderea combustibililor fosili, distrugerea pădurilor și alte activități umane care dăunează Pământului. În acest sens, Agenția Internațională a Energiei a recomandat anul trecut ca, începând cu anul 2022, să nu mai fie inițiată nicio nouă exploatare de gaz, petrol, ori cărbune, asta dacă lume ar vrea să limiteze încălzirea globală la 1,5 grade celsius.

Societatea este nevoită, totuși, să se adapteze la temperaturile extreme pe termen lung. Acest lucru presupune proiectarea unor locuințe, unități de învățământ și spitale, care să aibă o bună ventilație și să prevină supraîncălzirea. Este recomandată și sporirea spațiilor verzi și a parcurilor din orașe, conform experților.

Citește și: E oficial! WC-urile din fundul curții vor fi interzise prin lege. Amenzile sunt uriașe

Mii de decese raportate din cauza temperaturilor prea ridicate

Vara aceasta, temperaturile au depășit 40 de grade celsius în Londra, în sud-vestul Franței termometrele au ajuns la 42 grade celsius, iar la Sevilla, Cordoba și în Spania, au fost înregistrate temperaturi record de 44 grade celsius.

În Anglia și Țara Galilor, între 1 iunie și 7 septembrie s-au înregistrat 3.271 de decese în plus, conform Oficiului Național de Statistică, adică cu 6,2% mai mult decât media pe 5 ani.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

În Franța au fost raportate 10.420 de decese în timpul lunilor de vară, potrivit statisticilor publicate de Santé Publique France, agenția guvernamentală de sănătate. Decesele au fost cu 20% mai multe în regiunile în care fuseseră emise alerte roșii de temperaturi extreme.

Citește și: Corupția bate încălzirea globală. Cum a ajuns România să fie pe locul al doilea în UE la incendii de vegetație: „Este un caz unic în Europa”| EXCLUSIV


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si