UPDATE: Vasile Blaga a confirmat, marţi, la ieşirea de la DNA Ploieşti, că procurorii au pus sechestu pe o parte din averea sa în dosarul în care este urmărit penal alături de fostul primar din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan.

Fostul lider liberal a refuzat să dea detalii despre bunurile care au fost puse sub sechestu şi despre valoarea acestora. În schimb, Blaga a spus că ia în considerare posibilitataea de a contesta măsura asigurătorie.

”Ne gândim să contestăm, dar ce este important este că ne vom dovedi clar nevinovăţia”, a spus Blaga la ieşirea de la DNA, potrivit News.ro.

Vasile Blaga, urmarit penal pentru trafic de influenta intr-un dosar instrumentat de DNA Ploiesti, s-a prezentat din nou, marti dupa-amiaza, in fata anchetatorilor.

In acelasi dosar, procuorii au pus sechestru si pe averea fostului primar din Piatra Neamt, Gheorghe Stefan, cercetat alaturi de Blaga si de omul de afaceri Horatiu Bruno Berdila.

In 28 septembrie, Vasile Blaga a fost citat la DNA Ploiesti, iar ulterior procurorii anticoruptie au inceput urmarirea penala in cazul sau si l-au pus sub control judiciar, pentru trafic de influenta, fapta pe care ar fi comis-o in perioada 2011- 2012, cand era secretar general al PDL.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Femeie din Târgu Jiu, care abia se deplasează pe picioare cu un cadru, filmată în timp ce se urcă la volan și conduce- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro

In acelasi dosar sunt urmariti penal fostul primar din Piatra Neamt Gheorghe Stefan si omul de afaceri Horatiu Bruno Berdila. Gheorghe Stefan este pus sub urmarire penala in acest dosar pentru trafic de influenta si folosirea influentei functiei de conducere intr-un partid politic, in scopul obtinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Potrivit procurorilor, in perioada 2011- 2012, Blaga ar fi primit in trei randuri, printr-un interpus, suma totala de 200.000 de euro, precum si 500.000 de euro de la fostul primar Gheorghe Stefan.

Gheorghe Stefan l-ar fi informat atunci pe Blaga ca vrea sa obtina bani pentru PDL prin intermediul directorului unei companii nationale din domeniul energiei. Compania nationala ar fi incheiat contracte de achizitii servicii si produse IT, prin licitatii truncate, cu firma lui Horatiu Berdila, iar acesta ar fi transferat la PDL, din acele contracte, intre 10 si 25% din valoarea fiecarui contract astfel incheiat. In acest fel, Gheorghe Stefan ar fi primit pentru el si pentru PDL aproximativ 25 de milioane de lei, potrivit procurorilor.

“Primirea in mod repetat de catre suspectul Blaga Vasile, in perioada 2011 – 2012, in trei randuri, prin interpus, a sumei totale de 200.000 euro, precum si de la suspectul Stefan Gheorghe a sumei de 500.000 euro, despre a caror provenienta avea cunostinta, prin prisma celor de mai sus, a reprezentat consfintirea intelegerii anterioare”, au scris procurorii DNA Ploiesti in ordonanta prin care s-a dispus efectuarea urmaririi penale fata de cei trei suspecti.

Horatiu Bruno Berdila, cumparatorul de influenta din dosarul lui Vasile Blaga, era la conducerea firmei de IT Romsys cand i-ar fi dat bani lui Gheorghe Stefan pentru PDL, iar in schimb societatea ar fi primit, dupa licitatii trucate, contracte de la o companie nationala unde cei doi lideri de partid s-ar fi asigurat ca este numita o persoana de incredere.

Citeste si: Cum își alege Karmen Minune un partener? Contează sau nu banii, pentru aceasta: "Dacă îți alegi bărbatul în funcție de asta, ai pierdut din start!"- kfetele.ro

Citeste si: Mesajul pe care i l-a transmis Claudia Pătrășcanu fostului soţ: "Asta este cel mai important". Gabi Bădălău a împlinit 36 de ani- radioimpuls.ro

Citeste si: Două gemene bogate au anunțat că îşi caută un iubit pe care să îl împartă. Poate să fie și sărac, dar să îndeplinească o condiție cheie- antena3.ro

La inceputul lunii octombrie, Gheorghe Stefan a fost condamnat la sase ani de inchisoare in dosarul ”Microsoft”, in urma unei decizii a instantei supreme.

In 4 octombrie, judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie au respins definitiv plangerea lui Vasile Blaga impotriva masurii controlului judicar impusa de catre procurorii DNA Ploiesti.

Vasile Blaga s-a prezentat la DNA in mai multe randuri, dar de fiecare data calitatea in care a fost citat a fost cea de martor, dosarul instrumentat de DNA Ploiesti fiind primul in care fostul lider liberal este suspect.

Vasile Blaga a demisionat din functia de copresedinte al PNL imediat ce procurorii DNA Ploiesti au inceput urmarirea penala impotriva sa.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si