Vecinul Elenei Udrea din Costa Rica, declaraţii despre românca arestată: ”Nu mi-am imaginat niciodată asta”
Unul dintre vecinii Elenei Udrea din Costa Rica a fost şocat când a aflat că femeia era căutată prin Interpol.
Ultima locuinţă a Elenei Udrea a fost într-un bloc luxos din San Jose, capitala ţării. Aici plătea o chirie enormă pentru un apartament în care, în ultima perioadă, locuia alături de mama ei, de iubit şi de fetiţa lor.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Unul dintre vecinii de bloc ai Elenei Udrea a declarat pentru Antena 3 că o ştia pe femeie din vedere, că se întâlneau uneori în parcul de lângă bloc.
Întrebat însă daca ştia cine este şi că era condamnată în România, bărbatul a afirmat: ”Nu ştiam nimic despre asta. Nu mi-am imaginat niciodată că poate fi vorba despre aşa ceva. Costa Rica este foarte diferită, vine multă lume, nu îţi poţi imagina”, a spus vecinul Elenei Udrea din Costa Rica.
Elena Udrea a fost reţinută săptămâna trecută, pe stradă, în Costa Rica, iar acum se află în arest preventiv în aşteptarea deciziei privind extrădarea ei în România.