Marcel Vela a declarat că în timpul campaniei electorale s-au înregistrat cu 60% mai puţine sesizări faţă de perioada similară din 2016
"Alegerile pentru Camera Deputaţilor şi Senat din acest an s-au încheiat fără a fi înregistrate evenimente deosebite. În campania electorală s-au desfăşurat 239 de manifestări electorale în 127 de localităţi şi au fost înregistrate 143 de sesizări primite, cu 60% mai puţin decât în campania electorală din 2016.
În ziua votului au fost la datorie aproximativ 40.000 de efective ale Ministerului Afacerilor Interne, având misiunea de protecţie a secţiilor de votare şi asigurarea ordinii şi liniştii publice. Am organizat şi la aceste alegeri măsuri suplimentare în zonele de risc electoral şi am detaşat în teritoriu monitori de la nivel central”, a menționat Marcel Vela.
Tot acesta a precizat că în ziua alegerilor au fost constatate 34 de contravenţii şi 59 de infracţiuni
"În ziua alegerilor au fost sesizate 273 de evenimente, înregistrându-se o scădere cu 42% faţă de evenimentele sesizate la alegerile parlamentare din decembrie 2016. Au fost constatate 34 de contravenţii şi 59 de infracţiuni, din care sunt cercetate în prezent 48 de persoane. Totodată, au fost constatate 123 de aspecte privind continuarea campanieie electorale în mediul online, după încheierea acesteia”, a mai adăugat ministrul Afacerilor Interne.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: Au plătit 4.400 de euro pe o vacanță de lux, în Egipt, dar realitatea arăta complet diferit față de poze: Am avut un șoc- antena3.ro
Citeste si: Cel mai scump oraș din lume este în Europa. Chiria este cu 340% mai scumpă decât în București- stirileprotv.ro
Citeste si: Premierul interimar Nicolae Ciucă a discutat cu ambasadorul SUA Adrian Zuckerman despre realizarea unui proiect feroviar