In articol:
Sute de dezertorii nord-coreeni intenționează să ajungă pe frontul din Ucraina pentru a duce un război psihologic împotriva foștilor camarazi, scrie SCMP.com .
Război psihologic pentru distrugerea armatei lui Kim Jong-un
Grupul de dezertori nord-coreeni care trăiesc în Coreea de Sud face eforturi pentru a ajunge în Ucraina, astfel încât să poată lansa o campanie de război psihologic împotriva foștilor lor camarazi, care se strâng acum în Rusia.
Foștii soldați au fiecare între 7 și 10 ani de experiență militară. Ei își propun să perturbe și demoralizeze trupele trimise să lupte în Ucraina, exploatând vulnerabilitățile psihologice.
"Toți suntem veterani militari care înțelegem cultura militară și starea psihologică a Coreei de Nord mai bine decât oricine altcineva”, a declarat Ahn Chan-il, un dezertor în vârstă de 69 de ani.
Potrivit serviciilor secrete ucrainene și sud-coreene, în ultimele săptămâni, Coreea de Nord a trimis între 10.000 și 12.000 de soldați în Rusia pentru a susține efortul de război al Moscovei împotriva Kievului.
Agenția de spionaj din Seul a anunțat în această lună că soldaților nord-coreeni li s-au oferit uniforme militare rusești, arme de fabricație rusă și documente false care susțin că luptătorii sunt rezidenți în regiuni din Siberia.
„Se pare că s-au deghizat în soldați ruși pentru a ascunde faptul că au fost dislocați pe câmpul de luptă”, a spus agenția.