Tichetele au o valoare nominală de 250 de lei, iar acestea sunt destinate persoanelor aflate în situaţii de deprivare materială sau risc de sărăcie şi fac parte din cea mai importantă iniţiativă de acest gen derulată până acum din perspectiva numărului de beneficiari.

Cine benefeciază de voucherele sociale oferite de guvern

Conform Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), peste 2,5 milioane de beneficiari vor primi tichete pentru achiziţia de produse alimentare în valoare de 3,1 miliarde de lei. Totodată,

o premieră este reprezentată de sursa multiplă de finanţare, atât din bugetul de stat, cât şi din fonduri europene nerambursabile prin Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD) 2014-2020, precum şi din viitoarea perioadă de programare 2021-2027, prin Programul Operaţional Incluziune şi Demnitate Socială (POIDS).

Citeste si: Unde vor putea fi folosite voucherele alimentare pe care Guvernul urmează să le acorde începând din luna iunie 2022

Pe lista celor peste 2,5 milioane de beneficiari care primesc tichete sociale, potrivit OUG nr.63/2002, se află: pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei; persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500

lei; familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 de lei; familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 de lei; familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condiţiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare; persoanele fără adăpost, aşa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Care este calendarul de distribuție a tichetelor sociale  

Calendarul de distribuție a voucherelor sociale are în vedere încărcarea acestora o dată la două luni, în patru tranşe (iunie- iulie, august- septembrie, octombrie- noiembrie, decembrie 2022- ianuarie 2023), reprezentanţii MIPE având în vedere ca la jumătatea lunii iulie, după evaluarea implementării primei etape, să adapteze calendarul următoarelor tranşe pentru ca beneficiarii să poată utiliza cât mai urgent voucherele pentru achiziţionarea alimentelor şi meselor calde.

Citeste si: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti- catena.ro

Citeste si: Salman Khan și Iulia Vântur, primele imagini de la nuntă! Filmarea cu ei a scăpat pe internet- wowbiz.ro

Citeste si: VIDEO| Scumpirile au ajuns și la Parlament. Aleșii se plâng că dau mai mult pe un prânz, asta deși o ciorbă costă cât un covrig

La data de 17 mai, MIPE a semnat contractele cu instituţiile private care au câştigat achiziţia directă şi se vor ocupa de emiterea cardurilor: Edenred, Sodexo şi UpRomania, livrarea către beneficiari fiind asigurată de Compania Naţională "Poşta Română", cu care s-a semnat "Convenţia de etichetare, colectare şi distribuţie a tichetelor sociale emise pe suport electronic" în data de 18 mai.

Procesul de distribuire a voucherelor sociale se va desfășura în 3 etape trei etape, respectiv emiterea cardurilor de către unităţile desemnate (imprimarea datelor beneficiarilor şi inserarea CIP-ului), distribuirea prin intermediul CN Poşta Română şi încărcarea valorică a cardurilor.

Citeste si: Miracolul prin care Lidia Buble a fost vindecată de psoriazis, după ce tratamentele medicilor nu au dat niciun efect. „Voi nu le vedeți pentru că le acopeream cu haine. Efectiv am fost vindecată.”- kfetele.ro

Citeste si: Motivul pentru care Nicki Minaj și-a anulat concertul de la Saga Festival: "Trebuie să mă asigur că iau decizii corecte". Superstarul internațional era cap de afiș- radioimpuls.ro

Citeste si: VIDEO- Tragedie în Capitală. Un copil a fost spulberat pe trecerea de pietoni la doar câțiva metri de locul în care a murit Raisa


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si