Veste bună. România a primit 50 de concentratoare de oxigen din Polonia (VIDEO)
România a primit miercuri, din stocurile Poloniei, prin Mecanismul European de Protecţie Civilă, 50 de concentratoare de oxigen pentru pacienţii infectaţi cu SARS-CoV-2, care urmează să fie trimise la unitatea modulară din Leţcani.
Author: Razvan Ilie miercuri 13 octombrie 2021 , 11:52
Țările din jurul României ne întind o mână de ajutor în valul 4 al pandemiei, în condițiile în care sistemul nostru medical este depășit de situație. Astfel, 50 de concentratoare de oxigen aflate în stocurile Poloniei au fost trimise României, miercuri dimineață, prin Mecanismul European de Protecție Civilă, acestea urmând să fie folosite pentru pacienții cu forme grave de COVID-19.
Polonia a asigurat și transportul aparatelor de oxigen
Grupul de Comunicare Strategică a transmis miercuri că aceste 50 de concentratoare de oxigen aflate în stocurile Poloniei au ajuns în România la solicitarea statului român în vederea acordării de sprijin în criza COVID, adresată Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC).
Polonia a asigurat transportul acestor materiale sanitare indispensabile tratării pacienților infectați cu noul coronavirus care au nevoie de oxigen.
Acestea au ajuns în această dimineață în Iași, urmând ca ISU Iași să facă recepția echipamentelor, ca mai apoi să fie transportate la unitatea modulară din Lețcani, precizează sursa citată.
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat marţi, 12 octombrie 2021, faptul că nu există niciun loc liber în secţiile ATI pentru pacienţii cu forme severe de coronavirus, altele decât cele special destinate celor care au şi alte afecţiuni asociate.
La nivelul întregii țări există doar 1.561 de paturi de ATI destinate pacienţilor bolnavi de coronavirus, iar în acest moment nu mai există niciunul liber.
Marți, România a înregistrat cea mai neagră zi de la debutul pandemiei: autoritățile au anunţat 16.743 de noi cazuri de infectare cu coronavirus. În ultimele 24 de ore, 442 de persoane au decedat, fiind depăşit numărul de 40.000 de
decese.
La ATI sunt internaţi 1.667 de pacienţi cu COVID-19. 428 de copii cu COVID-19 sunt în spital, 39 dintre ei fiind la ATI.