Veste excelentă: Salariul minim pe economie va crește în 2020
Premierul Ludovic Orban, a anunţat, astăzi, prin intermediul unei postări pe pagina oficială de Facebook a Guvernului României, că salariul minim pe economie ar putea fi majorat în 2020.
Orban a explicat una dintre variantele luate în calcul de Guvern, respectiv salariul minim determinat de rata inflaţiei.î
"În cursul acestei săptămâni, definitivăm propunerile pentru formula de calcul a salariului minim. Dacă stabilim că formula de calcul pentru salariul minim va fi determinată de rata inflației, indicele de creștere a prețurilor de consum și indicele de creștere a productivității, salariul minim pe economie ar putea crește cu 7,2%", se arată în postarea de pe Facebook.
Citeste si: Cum arată buletinul de vot pentru turul doi al alegerilor prezidenţiale
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Astfel, salariul minim pe economie ar putea fi majorat cu 149,7 lei brut, respectiv 83 de lei net.
Majorarea va fi astfel cu 17 lei sub promisiunea fostului guvern PSD care anunţa o creştere de 100 de lei net.
Concret, salariul minim pe economie ar putea fi majorat, în 2020, de la 1263 de lei net (cât este în prezent) la 1.346 de lei, scrie observator.tv.