In articol:
- De ce a scăzut revizuirea perspectivei "de la stabil la negativ"
- Extrema dreaptă, motiv de risc pentru economia României
- Deficitul bugetar scăpat de sub control
Agenţia de rating Fitch a revizuit, marţi 18 decembrie, de la stabil la negativ perspectiva IDR a României (datorii pe termen lung).
De asemenea, Fitch a confirmat IDR la categoria "BBB-", printre motivele invocate fiind cele care ţin de factori de risc politic, inclusiv "credibilitatea politică erodată” şi incertitudinea politică, dar şi derapajele fiscale şi cheltuielile nesustenabile.
De ce a scăzut revizuirea perspectivei "de la stabil la negativ"
Fitch a prezentat într-un comunicat factorii cu pondere „ridicată”, care au determinat decizia de revizuire a perspectivei, iar pe primul loc este „incertitudinea politică”.
"Incertitudinea politică afectează perspectivele fiscale: Incertitudinea politică a crescut la niveluri ridicate, iar evaluarea noastră este că aceasta va avea probabil un efect negativ semnificativ asupra consolidării fiscale. Procesul alegerilor prezidenţiale a fost anulat de Curtea Constituţională după victoria surpriză în primul tur a candidatului ultranaţionalist Călin Georgescu, din cauza unor presupuse interferenţe electorale străine/ruseşti.
Extrema dreaptă, motiv de risc pentru economia României
Fitch remarcă și ceea ce numeşte un „parlament mai divizat”, cu o creştere a ponderei partidelor de extremă dreapta, rezultat în urma alegerilor parlamentare.
Citeste si: Mădălin Ionescu, de URGENȚĂ la spital. A fost internat după ce simptomele S-AU AGRAVAT- wowbiz.ro
„Alegerile parlamentare, desfăşurate după primul tur al alegerilor prezidenţiale, au avut ca rezultat un parlament mai divizat, cu o creştere a numărului de partide de extremă-dreapta şi anti-UE, reflectând polarizarea crescândă a societăţii româneşti. Un nou guvern de coaliţie proeuropean format din patru partide este probabil să fie format înainte de sfârşitul anului 2024.
Deficitul bugetar scăpat de sub control
Un alt factor luat în calcul este deficitul bugetar mare, pe care Fitch îl revizuieşte în creştere, la 8,2 la sută din PIB în 2024, cu un punct procentual peste previziunile pe care agenţia le făcea în august. Printre cauze, Fitch enumeră cheltuielile cu salariile în sectorul public şi „majorările nefinanţate ale pensiilor înainte de alegeri”.
„Estimăm că deficitul public general al României va creşte la 8,2% din PIB în 2024, peste previziunile noastre din august de 7,2%, ţinta anterioară a guvernului (5% în programul de convergenţă din primăvară) şi rezultatul bugetar de 6,5% în 2023. Deteriorarea fiscală peste aşteptări reflectă în principal creşterea rapidă a cheltuielilor, inclusiv salariile din sectorul public şi majorările nefinanţate ale pensiilor înainte de alegeri. Impactul pe întregul an al creşterii pensiilor din septembrie 2024 se va adăuga la presiunile fiscale de anul viitor, ceea ce va face şi mai dificilă consolidarea viitoare”, punctează Fitch.
Agenţia remarcă, de asemenea, că o consolidare a finanţelor publice se confruntă cu „compromisuri dificile”.
„Deşi presupunem că o consolidare fiscală va începe în 2025, am revizuit în creştere previziunile noastre privind deficitul public general la 7,5% din PIB în 2025 şi 6,8% în 2026, mai mult decât dublu faţă de media „BBB” proiectată în prezent, de 3,2% în 2025-2026. În opinia noastră, este posibil ca o consolidare fiscală să se confrunte cu compromisuri dificile din cauza potenţialului impact negativ asupra creşterii economice deja reduse şi a riscului ca volatilitatea pieţelor financiare să crească costurile dobânzilor, slăbind şi mai mult poziţia fiscală”, argumentează agenţia de rating.
În ceea ce priveşte creşterea datoriei publice, Fitch spune că traiectoria de deficit mai ridicat va duce la o creştere rapidă a raportului dintre datoria publică şi PIB-ul pe termen mediu.
"Previziunile noastre indică o pantă ascendentă mai accentuată a traiectoriei datoriei în comparaţie cu anii anteriori, deoarece deficitele primare rămân mari şi creşterea nominală încetineşte semnificativ. În scenariul nostru de bază, ponderea datoriei publice în PIB va creşte de la 49% în 2023 la 62% în 2026, peste media actuală „BBB” proiectată la 56%, şi va continua să crească brusc până la aproximativ 70% din PIB în 2028”, estimează agenţia de rating.