În 2004, în timpul unei operații banale, doctorul Naum Ciomu i-a secționat penisul unui pacient, victima obținând ulterior 500.000 de euro drept despăgubiri de la societatea unde era asigurat Ciomu pentru malpraxis. Un deceniu mai târziu, în 2014, Naum Ciomu a câștigat în instanță suma de 150000 de euro, pe post de despăgubiri venite din partea Autorității Naționale de Restituire a Proprietăților ca urmare a faptului că părinții doctorului pierduseră casa din Cadrilater, ca urmare a deportării din 1940.
La sfârșitul anului trecut, însă, Autoritatea Națională de Restituire a Proprietăților a făcut recurs la Tribunalul București, obținând rejudecarea cauzei! Astfel, dacă verdictul judecătorilor va fi nefavorabil familiei lui Naum Ciomu, aceasta va fi obligată să returneze banii încasați potrivit deciziei din 2014.