Cristi Borcea are parte de o veste bună, după ce instanța i-a respins cererea de eliberare condiționată. Mama afaceristului, Elena Borcea, a câștigat procesul pentru un teren de 6.000 mp (12,72% dintr-o parcela de 47.000 mp) situat în sectorul 2, mai precis în strada Petricani.
Este vorba de o zonă în apropierea fostului ștrand Tei Toboc și a ”autostrăzii urbane” București-Ploiești.
Povestea terenului care a ajuns în proprietatea familiei Borcea este una extrem de interesantă. În urmă cu 4 ani, mama dinamovistului a virat 500.000 euro în contul unui om de afaceri româno-american. Cei doi urmau să se întâlnească la București, pentru a încheia actele, însă n-a mai ajuns niciodată. Pentru că a rămas fără teren și cu banii dați, mama lui Borcea a încercat să obțină în instanță o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare și astfel să poată deveni proprietar, însă acest lucru s-a dovedit unul extrem de complicat.
Abia în aprilie 2019, terenul a intrat în posesia femeii.
Borcea ar putea fi eliberat curând
Pe de altă parte, Cristian Borcea nu a renunțat la ideea de a obține din partea judecătorilor o decizie care să-l scoată din penitenciar. El a făcut contestație la hotărârea dată de Judecătoria Sectorului 2 care i-a respins eliberarea condiționată.