Vesti bune pentru cei care doresc sa devina politisti. Academia de Politie pune la dispozitie un numar de 790 de locuri la concursul de admitere din 2016
Rectorul Academiei de Politie, Daniel Torje, a declarat ca la admiterea din 2016 sunt cu 250 de locuri mai multe decat anul trecut, deoarece solicitarile din zonele operative sunt mai mari. Astfel, anul acesta, Academia de Politie din Bucuresti a scos la concurs un numar de 640 de locuri bugetate si 150 de locuri cu taxa pentru cei care doresc sa sa imbrace uniforma de politist.
Daniel Torje a mai spus si care sunt conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca un candidat care doreste sa urmeze cursurile Academiei de Politie: Suntem exigenţi şi nu facem rabat de la calitate. Cerem studenţilor capacităţi intelectuale peste media populaţiei de aceeaşi vârstă, pentru că, pe de-o parte, trebuie o pregătire juridică foarte bună, pe de alta, o pregătire de specialitate foarte bună, completată cu aptitudini fizice şi de pregătire militară.
Viaţa studentului la Academia de Poliţie este riguroasă, pentru că şi cerinţele societăţii faţă de poliţişti sunt la fel de riguroase“ scrie news.ro.
Candidaţii trebuie să fie absolvenţi cu diplomă de bacalaureat, să aibă până în 27 de ani şi înălţimea de minimum 1,65 metri bărbaţii şi 1,60 metri femeile. Cei care vor să devină studenţi la Academia de Poliţie trebuie să nu aibă antecedente penale sau să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea, să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică
în ultimii şapte ani şi să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, scrie adevarul.ro.
Daniel Torje a mai spus si care sunt conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca un candidat care doreste sa urmeze cursurile Academiei de Politie: "Suntem exigenţi şi nu facem rabat de la calitate. Cerem studenţilor capacităţi intelectuale peste media populaţiei de aceeaşi vârstă, pentru că, pe de-o parte, trebuie o pregătire juridică foarte bună, pe de alta, o pregătire de specialitate foarte bună, completată cu aptitudini fizice şi de pregătire militară.
Viaţa studentului la Academia de Poliţie este riguroasă, pentru că şi cerinţele societăţii faţă de poliţişti sunt la fel de riguroase“ scrie news.ro.
Candidaţii trebuie să fie absolvenţi cu diplomă de bacalaureat, să aibă până în 27 de ani şi înălţimea de minimum 1,65 metri bărbaţii şi 1,60 metri femeile.
Cei care vor să devină studenţi la Academia de Poliţie trebuie să nu aibă antecedente penale sau să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea, să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică în ultimii şapte ani şi să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, scrie adevarul.ro.