Vești bune pentru pensionari! În octombrie, vor primi bani în plus. ,,De acest ajutor financiar vor beneficia peste 4 milioane de pensionari aflați în plată la momentul acordării"
Potrivit șefului Casei de pensii, Daniel Baciu, peste patru milioane de români vor primi bani în plus, în luna octombrie.
Ajutorul financiar de la Guvern se acordă în funcție de pensie. Sumele sunt cuprinse între 300 și 500 de lei. De asemenea, acestea depind de valoarea pensiei pe care o primesc românii.
În funcție de cât de mică este pensia, ajutorul va fi unul mai mare.
"Vești bune pentru pensionari! În luna octombrie vom acorda cea de-a doua tranșă a ajutorului financiar prevăzut de OUG 168/2022, pensionarilor cu venituri lunare mai mici sau egale cu 3.000 lei după cum urmează:
- venituri până în 1.500 lei inclusiv, se acordă ajutorul financiar de 500 de lei;
- venituri cuprinse în intervalul 1.501- 2.000 lei inclusiv, primesc ajutorul financiar de 400 de lei;
- venituri cuprinse în intervalul 2.001- 3.000 lei inclusiv, primesc ajutorul financiar de 300 de lei.
Cine va beneficia de acest ajutor financiar?
De acest ajutor financiar vor beneficia peste 4 milioane de pensionari aflați în plată la momentul acordării", a transmis luni, șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, potrivit Antena3.ro