"Decizia de verificare a tuturor lucrărilor a venit după apariţia în presă a unor materiale privind suspiciuni de plagiat. Am solicitat directorului Şcolii Doctorale să verifice toate tezele elaborate de la înfiinţarea şcolii. Evaluarea este în desfăşurare", a declarat pentru MEDIAFAX Daniel Torje, rectorul Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza".
Robert Negoiţă este doctor în Ştiinţe Juridice din anul 2012, când şi-a dat doctoratul la Academia de Politie "Alexandru Ioan Cuza", teza fiind intitulată "Criza economico-financiară şi impactul acesteia asupra echilibrului social".
"Singurul lucru pe care îl regret este acela de a mă fi lăsat tentat, în trecut, de această "modă" a titlurilor academice. Este un episod pe care mi-l asum şi din care am învăţat o lecţie importantă: singurele realizări notabile sunt cele construite pe o baza sănătoasă!" a declarat Robert Negoita. Acesta a mai spus ca va fi de acord cu decizia Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) de retragere a titlului de doctor, scrie mediafax.ro.

"Decizia de verificare a tuturor lucrărilor a venit după apariţia în presă a unor materiale privind suspiciuni de plagiat.

Am solicitat directorului Şcolii Doctorale să verifice toate tezele elaborate de la înfiinţarea şcolii. Evaluarea este în desfăşurare", a declarat Daniel Torje, rectorul Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza".

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Robert Negoiţă este doctor în Ştiinţe Juridice din anul 2012, când şi-a dat doctoratul la Academia de Politie "Alexandru Ioan Cuza", teza fiind intitulată "Criza economico-financiară şi impactul acesteia asupra echilibrului social".

"Singurul lucru pe care îl regret este acela de a mă fi lăsat tentat, în trecut, de această "modă" a titlurilor academice.

Este un episod pe care mi-l asum şi din care am învăţat o lecţie importantă: singurele realizări notabile sunt cele construite pe o baza sănătoasă!" a declarat Robert Negoita.

Acesta a mai spus ca va fi de acord cu decizia Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) de retragere a titlului de doctor, scrie mediafax.ro.

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si