”Suntem în etapa în care pregătim Hotărârile de Guvern pentru reorganizarea instituțiilor din subordinea ministerelor, unde vrem să introducem o structură suplă. Asta înseamnă că se evalueaza activitatea, se vede unde se stă degeaba. Dacă sunt oameni buni care stăteau degeaba, pentru că nu voia nimeni să îi folosească, vor fi mutați în altă parte, iar cei care sunt clienți politici, nepoți, iubite sau alte legături cu demnitarii, atunci trebuie să își vadă de drum.
Românul are un simț al dreptății.
Sunt oameni foarte buni de mult timp în ministere care nu au reușit să avanseze în carieră pentru că intra mereu cineva peste, nepoată, clientă sau iubită. Aceasta evaluare se face în interiorul ministerului. Acolo unde nu e o imagine clară, apelăm la mijloace externe”, a declarat Raluca Turcan în emisiunea „În fața ta” de la
Digi24.
Citeste si: Ministrul Muncii vrea interzicerea cumulului pensiei cu salariul din sistemul de stat
Ea a dat ca exemplu Ministerul Dezvoltării Regionale, unde vor avea loc restructurări, însă la fiecare minister, ministrul de resort va veni cu propria sa schemă de reduceri de personal.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
”Am vorbit, de exemplu, cu ministrul Dezvoltării Regionale, care mi-a spus că în interiorul instituţiei pe care o conduce, la nivel de demnitate, se face o reducere cu 40%, la nivel de conducere a instituţiei, o reducere cu 30%, iar la nivel de execuţie, o reducere de 20%. Fiecare ministru va veni cu schema lui, pe care o va prezenta primului-ministru şi va spune: acesta este aparatul de lucru pe care noi îl vrem”, a precizat Raluca Turcan.
Citeste si: Raluca Turcan: PSD a practicat tehnica terenului pârjolit. În fiecare minister erau găuri de miliarde de lei
Întrebată până când vor fi efectuate restructurările din ministere şi instituţii, Raluca Turcan a spus că este un proces care va dura o perioadă mai lungă, însă noul buget va fi gândit pe structurile cu personal restructurat.