Victor Ponta a fost achitat in dosarul "Turceni - Rovinari"
Fostul premier Victor Ponta si fostul senator Dan Sova au fost achitati, joi, de magistratii instantei supreme in dosarul "Turceni- Rovinari", in care au fost judecat pentru fapte de coruptie, in legatura cu incheierea unor contracte de consultanta. Decizia instantei nu este definitiva.
Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie nu este definitiva, putand fi atacata de procurori.
La ultimul termen al procesului, procurorii au cerut pedepse cu inchisoarea pentru Victor Ponta si pentru Dan Sova.
Procurorul DNA a solicitat condamnarea lu Victor Ponta pentru fals in inscrisuri sub semnatura privata, complicitate la evaziune fiscala si spalare de bani si si o pedeapsa complementara in cazul acestuia. "Pedepsele sa fie spre mediu, iar ca modalitate de executare sa fie cu privarea de libertatate", a cerut procurorul DNA. DNA a mai cerut magistratilor inaltei Curti de Casatie si Justitie confiscarea de la Victor Ponta a mai multor sume de bani primite de la firma de avocatura "Sova si Avocatii".
In cazul lui Dan Sova, procurorul DNA a solicitat condamnarea la pedepse orientate spre maximum, pentru fals in inscrisuri sub semnatura privata, evaziune fiscala si spalare de bani. Reprezentantul Ministerului Public a mai cerut ca cei implicati in acest dosar -Victor Ponta, Dan Sova, Laurentiu Graure, Laurentiu Ciurel si Dumitru Cristea- sa plateasca prejudiciul din acest dosar.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
In acest dosar, Victor Ponta a fost trimis in judecata in 17 septembrie 2015, alaturi de fostul senator Dan Sova, de Laurentiu Dan Ciurel si Dumitru Cristea, la data faptelor director general al SC Complexul Energetic Rovinari SA (CER), respectiv director general al Complexului Energetic Turceni (CET).
Procurorii il acuza pe Victor Ponta ca, in perioada octombrie 2007- decembrie 2008, prin cabinetul sau de avocat, a obtinut de la Societatea Civila de Avocati "Sova si Asociatii" 181.439,98 de lei, pentru activitati care figureaza in acte, dar care nu ar fi fost efectuate. Victor Ponta este judecat pentru fals in inscrisuri sub semnatura privata, complicitate la evaziune fiscala si spalarea banilor, fapte pe care le-ar fi comis in calitate de avocat, iar Dan Sova, avocat coordonator al Societatii Civile de Avocati "Sova si Asociatii" la data faptelor, pentru abuz in serviciu, fals in inscrisuri sub semnatura privata, evaziune fiscala si spalare de bani. Laurentiu-Dan Ciurel este acuzat de trei infractiuni de abuz in serviciu, cu obtinere de foloase necuvenite pentru altul, iar Dumitru Cristea si Laurentiu-Octavian Graure, fost director economic al CET, de abuz in serviciu.
In dosarul Turceni-Rovinari, fostul senator Dan Sova a fost trimis in judecata in ianuarie 2016, fiind acuzat ca a luat mita 100.000 de euro pentru a asigura incheierea unui contract intre CET Govora si o firma de avocatura.
Alaturi de Sova este judecat si Mihai Balan, fost director general al CET Govora, pentru trafic de influenta si abuz in serviciu.Potrivit procurorilor DNA, in perioada octombrie 2011- iulie 2014, Dan Sova a pretins sume de bani si a primit in total 100.000 de euro de la o persoana denuntatoare, in schimbul traficarii influentei sale reale pe care o avea pe lânga Mihai Balan, atunci director general al CET Govora SA, astfel incât acesta din urma sa asigure incheierea unor contracte de asistenta juridica cu o anumita societate de avocatura, contracte de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 de euro pe luna.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
In urma demersurilor lui Dan Sova pe lânga Mihai Balan, in decembrie 2011 si mai 2013, Balan a incheiat doua contracte de consultanta cu firma de avocatura reprezentata de martorul denuntator, iar in perioadele ianuarie-octombrie 2012 si respectiv iunie 2013-august 2014 a avizat, din partea CET Govora, platile efectuate in baza celor doua documente, cu incalcarea prevederilor legale si a normelor interne de functionare a societatii respective, sustin anchetatorii. Potrivit procurorilor DNA, aceste contracte nu erau justificate pentru ca atunci CET Govora avea un departament juridic in care isi desfasurau activitatea sase juristi, iar problematica dosarelor aflate in lucru nu impunea asistenta din partea vreunei societati de avocati.
In 11 aprilie, in acest dosar a fost audiat fostul deputat Cristian Rizea. El a aratat in declaratia de martor pe care a dat-o la instanta suprema ca nu isi mai aminteste cu ce suma i-a vândut o vila din Bucuresti fostului senator Dan sova, pentru care a primit o parte din bani si restul sumei in 60 transe lunare de câte 5.000 de euro, de fiecare data in numerar, respectiv in total 300.000 de euro, precizând ca nu au incheiat un act aditional pentru ca aveau incredere. Procurorii DNA spun ca, in 2011, banii cu care ar fi fost platit imobilul cumparat de la Rizea ar fi fost obtinuti din contractele casei de avocatura a lui Dan sova cu CET Govora.
Sursa: news.ro