Pentru că şi mama mea m-a pus (şi bine a făcut) să citesc literatură universală (şi pentru că am memoria bună) am mers să verific dacă ce îmi aminteam eu despre personajul Julien Sorel i se potriveşte lui Julien Ciolos- şi am constatat că da, chiar foarte tare! Aveti mai jos ce spune Wikipedia: «încercările unui tânăr de a-şi depăşi condiţia socială printr-o combinaţie de talent, muncă, decepţie şi ipocrizie, doar pentru a se trezi trădat de propria pasiune»”, a scris Victor Ponta.



El aminteşte că eroul lui Stendhal sfârşeşte prin a ajunge la închisoare. ”Pentru că tinerii «frumoşi şi liberi» sau militanţii PNL-işti sigur nu găsesc romanul lui Stendhal pe Facebook şi nici nu îl pot citi pe Hotnews le spun eu finalul- Julien ajunge la închisoare (că aveau şi pe atunci în Franţa tot un fel de DNA!) Vă rog nu mă puneţi să vă povestesc şi capitolul în care are o aventură cu soţia primului său protector (Monsieur de Renal) că deja intrăm în necazuri prea mari! ”, a comentat fostul premier.

Acesta susţine că Cioloş se putea alege şi cu un prenume mai neinspirat decât Julien. ” Dacă citea mama sa «Fraţii Jderi» sau (Doamne fereşte) «Fraţii Karamazov», cum îl strigam pe premierul nostru cel emanat din flăcările de la Colectiv?!?”, a încheiat Ponta.

Premierul Dacian Cioloş a povestit, marţi seară, într-un interviu la radioul public, că al doilea prenume, Julien, l-a ales mama sa după ce a citit cartea ”Roşu şi negru” de Stendhal şi a marcat-o personajul Julien Sorel, precizând că prenumele de Dacian a fost dorinţa tatălui său care, de altfel, a
înregistrat naşterea la starea civilă.

”Pur şi simplu, ceea ce mi-a spus mama – că după ce a născut şi discuta cu tata prenumele pe care să mi-l dea, tata avea o idee fixă cu Dacian. Auzise acest prenume şi voia neapărat să fie al meu. Mama a propus Julien pentru că în perioada sarcinii, stând mai mult acasă, mi-a spus că a citit citit «Roşu şi negru».
Era perioada când era destul de dificil să faci rost de o carte bună. Făcuse rost de o carte bună şi a citit «Roşu şi negru», de Stendhal şi a marcat-o personajul Julien Sorel şi a propus Julien”
, a povestit premierul Dacian Cioloş.

El şi-a mai aminit că mama sa ar fi vrut ca Julien să fie primul prenume, dar cum tatăl său a fost cel care s-a dus la starea civilă să declare naşterea, a pus Dacian. ”E mai senzaţională ideea că Julien înseamnă că sunt vândut francezilor sau mai ştiu eu cui...”, a comentat premierul Cioloş.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si