Victoraș Micula susține că are informații că va fi arestat! ”Știu și sunt conștient de ce urmează”! Polițiștii au intrat în casă și l-au percheziționat
Victoraș Micula, fiul magnatului Viorel Micula, susține că se așteaptă să fie arestat și intimidat de procurori pentru ca tatăl și unchiul său să renunțe la despăgubirile de 250 milioane dolari pe care le așteaptă de la Statul Român.
Victoraș Micula a pornit un adevărat război împotriva polițiștilor care i-au percheziționat casa în căutarea unei mitaraliere AK47 cu care aceștia aveau informații că s-a tras în timpul unor curse ilegale de mașini între băieții de bani gata din Oradea. Fiul lui Viorel micula s-a dezlănțuit pe pagina lui de socializare unde a scris că autoritățile încearcă să facă presiuni pentru ca familia sa să renunțe la despăgubirile pe care Statul Român ar trebui să le plătească.
Este vorba de 250 milioane dolari pentru încălcarea tratatului bilateral de protejare reciprocă a investițiilor dintre România și Suedia (frații Micula dețin cetățenie suedeză). Cazul se judecă acum la tribunalele internaționale.
”Râdem, glumum, dar taxe plătim și din taxele noastre pe care ne chinuim efectiv să le plătim aveți voi tehnica să ne băgați vorbe în gură!!! În urmă cu puțin timp au descins 30 de oameni.
Aveau uniforme, aveau mitraliere, aveau tot ce trebuie, deci lpsați vrăjeala că nu aveți echipament în ditare.(...) Știu și sunt conștient de ce urmează. Arestări abuzive, declarații încrucișate, tot tacâmul stalinist!!! Presiuni ca să declarăm și ce nu s-a întâmplat niciodată ca s-și facă targetul. Și bineînțeles să nu dezamădeacă Sistemul”, a scris Victoraș pe contul lui de Facebook.
Micula a scris încă din luna martie că este urmărit și că ziua de filaj costă poliția circa 3.000
euro pe zi. De asemenea, el a acuzat și Serviciul Român de Informații că se implică și încearcă să-i fabrice un dosar. ”Statul Român caută cu orice preț o infracțiune pentru a nu plăti banii de la proces. Știu că SRI-ul e pus pe fapte mari, cum i-aș spune cățelului meu: caută hoțul! Succes”.