Zece mașini de lux dintr-un cartier select din Constanța au fost vandalizate de ecologiștii extremești. Iată de ce au recurs la acest gest.
„Atacurile ecologiștilor extremiști au ajuns și în România. 10 mașini de lux au fost vandalizate într-un cartier select din Constanța, locuit în special de oameni înstăriți. Aceștia s-au trezit cu pneurile mașinilor 4X4 dezumflate și cu un mesaj legat de poluare. Polițiștii îi caută acum pe cei implicați”, a transmis Christian Sabbagh, prezentatorul Știrilor Kanal D.
Mașini de lux vandalizate de extremiștii ecologiști
„Mi-am așteptat soția să iasă din casă, am luat-o și ne-am pus în mișcare și am auzit un sunet ciudat! Nu știu ce s-a întâmplat cu mașina mea”, a spus unul dintre păgubiți.
Unii păgubiți nu au observat de la început faptul că aveau anvelopele dezumflate și au apucat să pornească mașina. Pentru alții, a fost evident. Totul s-a petrecut aproape de plajă, într-un cartier select. Indivizii responsabili au țintit mașinile scumpe, mai ales SUV-uri. „Consumatorul tău de benzină ucide”, scria pe mesajele printate și lăsate lângă ștergătoarele autoturismelor. Cei aflați în spatele atacului mai spun că „SUV-urile și mașinile 4X4 sunt un dezastru pentru climat și ar fi a doua cauză a creșterii emisiilor de dioxid de carbon la nivel global”.
Citește și: Guvernul dă înapoi în privința "taxei pe boală". Premierul Ciolacu: "E nevoie de o clarificare"
10 autoturisme sunt în această situație. Totul s-a întâmplat noaptea trecută.
Astfel de acte de vandalism se petrec la nivel global. Recent, doi ecologiști extremiști au aruncat supă spre Gioconda, în muzeul Luvru. Din fericire, tabloul este protejat de un geam blindat.