După 3 decenii de zboruri în România, compania turcească de transport aerian a sărbătorit printr-un eveniment special chiar pe Aeroportul Henri Coandă. Pasagerii au fost așteptați cu un covor roșu și diferite gustări cu specific turcesc. Momentul a fost marcat și printr-o fotografie oficială ce simbolizează legătura dintre București și Istanbul.

Eveniment special pe Aeroportul Henri Coandă în cinstea a 30 de ani de zboruri în România

La eveniment au participat și Directorul General al companiei, ambasadorul Turciei la București, dar și reprezentanți ai aeroportului. Compania are zboruri către cele mai multe țări din lume. În țara noastră, cursele pornesc din trei orașe: București, Cluj și Constanța.
„Ne continuăm activitatea în România cu același entuziasm cu care am început acum 30 de ani. În acest fel, facem legături între România și mai mult de 120 de țări”, a anunțat Hakki Güntay, Directorul General al companiei aeriene.
„E ocazia pentru noi toți să cooperăm, să reconstruim această industrie magnifică a transportului aerian”, a spus Valentin Iordache, purtătorul de cuvânt CNAB.

Citește și: VIDEO- Scene incredibile într-o parcare din Arad. Un bărbat a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost atacat de soțul gelos al unei femei

Ambasadorul Turciei la București a vorbit despre misiunea companiei aeriene de a uni toate țările lumii.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

AMBASADORUL Özgür Kıvanç Altan

„Când Turkish Airlines a inițiat primul zbor Istanbul- București, România trecea printr-o transformare profundă. O perioadă care ducea la o nouă eră pentru România”, a spus Ambasadorul Özgür Kıvanç Altan.

Turkish Airlines a fost mereu purtătorul de steag al țării noastre. Acum a devenit și purtătorul de steag al prieteniei turco-române.

În total, zborurile operate de această companie aeriană ajung în 129 de țări, în peste 289 de destinații.
„Mă simt mândru să fiu aici și să sărbătoresc cu echipa Turkish Airlines. E foarte importantă relația dintre Turcia și România, dar de asemenea e foarte important pentru România să fie conectată cu restul țărilor din lume”, a transmis Ugur Yesil, CEO și Executive Board Member Dogan Media Internațional.

Compania aeriană a primit pentru a 3 a oara premiul World Class pentru cele mai bune servicii de zbor și a împlinit 90 de ani de la înființare.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si