VIDEO. Accident devastator în Turcia, joi dimineața. Cel puțin 10 morți și 57 de răniți
Un accident devastator a avut loc joi dimineața pe o autostradă din Turcia. Sunt cel puțin 10 morți și 57 de răniți, transmite presa internațională, însă bilanțul victimelor ar putea crește în următoarele ore.
Accident devastator în Turcia. Într-un accident cumplit care a avut loc pe tronsonul Sakarya din Northern Marmara Highway joi dimineață, au murit 10 oameni și alte 57 de persoane au fost rănite.
Potrivit presei turce, a avut loc o coliziune în lanț care a implicat șapte vehicule, inclusiv trei autocare și un camion.
Rapoartele preliminare au indicat că accidentul în lanț a avut loc în localitatea Dağdibi, pe direcția spre Istanbul. În coliziune au fost implicate trei autobuze și un camion.
Kaza, saat 04.30 sıralarında Kuzey Marmara Otoyolu'nun Sakarya Dağdibi mevkisinde meydana geldi. Aralarında 3 otobüs ve 1 TIR'ın da bulunduğu 7 araç zincirleme trafik kazasına karıştı.
İhbar üzerine bölgeye çok sayıda itfaiye, 112 acil sağlık, polis ve jandarma ekibi sevk edildi.… pic.twitter.com/oYUJzI5bmo
Cauza exactă a accidentului rămâne momentan necunoscută, potrivit Daily Sabah. Ciocnirea a dus la blocarea completă a circulației de-a lungul benzii de pe autostradă spre Istanbul.
Exprimându-și condoleanțe, guvernatorul Sakarya Yașar Karadeniz a transmis că pierderea a 10 vieți a fost o tragedie nefericită.
El a mai menționat că cele 57 de persoane rănite au fost transferate imediat la spitalele din apropiere, iar echipele de intervenție în situații de urgență intervin chiar acum în gestionarea situației de la locul accidentului.
Opt dintre răniți sunt în stare critică
Între timp, ministrul Sănătății, Fahrettin Koca, a transmis pe rețelele de socializare că 59 de persoane au fost rănite, dintre care opt în stare critică.
Eforturile de curățare a locului accidentului și de recuperare a vehiculelor implicate sunt în desfășurare, ducând la oprirea temporară a traficului spre Istanbul.
Parchetul Județean Sakarya a inițiat o anchetă asupra incidentului. Ministrul Justiției, Yilmaz Tunc, a confirmat numirea a trei procurori care să conducă ancheta, șase șoferi fiind deja reținuți.
În plus, un șofer rănit, care primește în prezent tratament medical, va fi arestat după recuperare.