„Americanii își aleg astăzi președintele! Peste 200 de milioane de oameni sunt așteptați la urne. Primele secții de vot au fost deja deschise, iar potrivit sondajelor, bătălia pentru Casa Albă va fi una strânsă”, a spus Cristina Dorobanțu.
Bătălia pentru președinția Statelor Unite se dă între Kamal Harris, candidată a Partidului Democrat, și Donald Trump, candidat al Partidului Republican. Cei doi au ținut ieri ultimele discursuri electorale în fața susținătorilor lor.
„Mingea este în curtea noastră, tot ce trebuie să facem este să mergem la vot. Vom face America sigură din nou. Vom face America măreață din nou”, a spus Donald Trump.
„Noi, oamenii, avem puterea de a ne forma viitorul. Și putem să înfruntăm orice provocare care ne apare în cale, dacă o facem împreună. Aceasta ar putea fi una dintre cele mai strânse curse din istorie.
Citește și: Alegeri prezidențiale în SUA 2024: Când începe votul și cum funcționează sistemul electoral american
Prima secție de votare a fost deschisă încă de la miezul nopții, într-o localitate mică din statul New Hempshire, unde sunt înregistrați doar șase alegători. Potrivit presei de peste Ocean, voturile au fost la egalitate, iar lupta se anunță a fi una foarte strânsă pe tot parcursul zilei.
Peste 200 de milioane de americani sun așteptați astăzi la urne.