„Românii din vestul țării care cumpărau benzină de peste graniță, de la sârbi, au acum un susținător în premierul Cehiei. Acesta a făcut un experiment în supermarketurile situate în două orașe de frontieră și a descoperit cum aceleași alimente sunt mai scumpe în Cehia decât în Germania ”, a transmis Christian Sabbagh, prezentatorul Știrilor Kanal D.
Aceleași alimente, prețuri diferite în funcție de țară
Petr Fiala a mers la cumpărături in orașul Waldsassen, aflat în Germania, la granița cu Republica Cehă.
A ales 9 produse pe care să le compare cu prețurile și gramajele din ambele țări. Și-a pus în coș, între altele: lapte, unt, cremă de ciocolată la borcan, pâine, ciocolată, ketchup și băuturi răcoritoare. Toate au costat puțin sub 20 de euro, echivalentul a 500 de coroane cehești.
Când s-a întors acasă și a comparat bonurile, a descoperit că în Germania, prețurile sunt mai mici decât în Cehia pentru alimente identice.
Și și-a postat experimentul pe pagina de socializare.
De exemplu, crema de ciocolată cu alune costă în țara vecină echivalentul a 113 coroane, în timp ce în Cehia, prețul este de 169. Ba chiar borcanele cântăreau diferit.
Citește și: VIDEO- Vinerea Neagră a prețurilor. În primele 30 de minute, cel mai mare magazin online a înregistrat comenzi în valoare de 180 de milioane de lei
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Premierul ceh a găsit discrepanțe și la o populară băutură răcoritoare care costă în Germania puțin peste 29 de coroane, în timp ce în Cehia, o sticlă avea un preț mai mare.
Practic, pentru toate produsele existau diferențe de preț în funcție de pe ce parte a graniței faci cumpărăturile.
Mai marele Guvernului a realizat și o problemă pe care o simt și românii dintotdeauna: prăpastia dintre salariile dintr-o țară din centrul Europei și una din vest.
Potrivit presei, statisticile arată că un salariu mediu brut în Germania depășește 3.600 de euro, adică 89.000 de coroane cehești, față de aproximativ 41.200 de coroane în Cehia.
La finalul postării, Petr Fiala a afirmat că nu Guvernul controlează prețurile, ci producătorii și comercianții, cărora le-a cerut o explicație.