In articol:
„Cine ajunge în Laponia sau Țara lui Moș Crăciun are parte de multe activități inedite. Safariul cu reni sau cu Husky se numără printre ele. Colegii mei, Mădălina Bichir și Mihai Știrbu, vă aduc imagini inedite tocmai din Laponia”, a transmis Christian Sabbagh, prezentatorul Știrilor Kanal D.
Aventuri de neratat în Laponia
Acasă la Moș Crăciun, la peste 3.000 de kilometri depărtare de casă, tocmai în Laponia, am făcut cunoștință cu o parte dintre ajutoarele lui. Trei dintre renii Moșului, Rudolf, Comet și Cupid, abia așteptau să îi întâlnească pe cei care îi amintesc mereu în colindele de sărbători.
„Acesta este cel mai bătrân ren, are 13 ani și este unul dintre cei mai populari reni care îi plimbă pe turiști aici, în Laponia.
Se spune că Moş Crăciun şi spiridușii săi au descoperit formula secretă a prafului magic pentru reni care îi face să zboare. Doar că înainte să zboare, renii vă pot purta prin pădurea laponă, într-o călătorie de poveste... cu sania.
„Tradiția plimbării cu sania trasă de reni este veche de 100 de ani în Laponia.
Citește și: VIDEO- Pregătiri în satul lui Moș Crăciun. Spiridușii muncesc din greu pentru cadourile micuților
Renii sunt prietenoși și sunt antrenați timp de 4 ierni înainte să fie aduși aici și să devină reni de
Cei mici, dar și cei mari, și-au văzut visul cu ochii și s-au bucurat de momentul întâlnirii cu ajutoarele Moșului.
La câteva zeci de kilometri distanță, și mai adânc în inima pădurii lapone, o cunoaștem pe Laura. Într-o căsuță din lemn, cu miros de copilărie, în jurul unui foc, poartă mândră o costumație specifică poporului sami, ultimii crescători de reni din Laponia.
Iar de cum turiștii pășesc în afara căsuței îi așteaptă o haită de câini Husky, prietenoși și iubăreți, gata să îi tragă cu sania prin nămeții de un alb orbitor.
La ora 14.00, deja în Țara lui Moș Crăciun soarele apune ușor, ușor, așa că activitățile sunt puse pe pauză. Până a doua zi, când pe turiști îi așteaptă noi întâlniri desprinse din cele mai frumoase povești de Crăciun.