Close sidebar
Close sidebar

VIDEO Acuzații de malpraxis după un avort spontan! Pacienta: „Copilul a mișcat”

Cei doi soți spun că aceștia nu au avut parte de un tratament adecvat chiar de când au ajuns în unitatea medicală.

Redactia Stirile Kanal D,

Cei doi părinți care și-au pierdut copilul

[Sursa foto: Captură Stirile KANAL D]

DISTRIBUIE
acest articol


In articol:

„Maternitatea din Ploiești e în mijlocul unui scandal șocant. O mamă de 34 de ani, care aștepta al treilea copil, spune că a fost informată de medici că poartă în burtă un făt mort. De fapt, ea l-ar fi văzut mișcând chiar în mâinile cadrelor medicale, care ar fi intervenit cu întârziere. Reprezentanții spitalului se apără și spun că sarcina în 6 luni avea șanse mici să fie dusă până la capăt. Vă avertizez, urmează informații cu un puternic impact emoțional”, a spus Chirstian Sabbagh.

Citește și: VIDEO Chirurg acuzat de ucidere din culpă. O femeie a decedat, după ce acesta ar fi uitat un pansament în abdomenul său

Ce a avut de spus pacienta

„Mai bine de 10 minute copilul a stat lângă mine, în pat”, a spus Marilena Olteanu, pacientă.

Tânăra de 34 de ani a ajuns pe 9 iulie la spital. Aștepta al treilea copil, dar totul s-a transformat într-un coșmar. I s-a comunicat că suferise un avort spontan la aproape 6 luni de sarcină, iar fătul nu se dezvoltase corespunzător.

Femeia are însă o ipoteză șocantă. Spune că ar fi văzut cum fătul se mișca și ar fi așteptat așa minute sosirea cadrelor medicale.

„Șanse a avut și când au venit ele, deoarece copilul a mișcat. Îl țineau în mâini, copilul a mișcat picioarele. Eu le spuneam mereu: „Copilul meu mișcă!”. Ele nu și nu, o susțineau pe a lor, că e mort”, a spus Marilena Olteanu, pacientă.

Citeste si: Iasmina este adolescenta din Iași, care și-ar fi pus capăt zilelor după o ceartă cu părinții. Verișorul tinerei face declarații cutremurătoare: „A fost pedepsită”- kanald.ro

Citeste si: Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc- wowbiz.ro

Citeste si: O femeie și-a drogat fetița de un an ca să câștige mai mulți urmăritori pe TikTok. Fetița a fost operată degeaba pe creier de două ori- antena3.ro

Cei doi soți acuză că au fost tratați necorespunzător încă din prima clipă în care au ajuns în Maternitatea din Ploiești.

„Am rugat-o pe doamna asistenta să mi se facă un calmant. A spus că nu au pastile”, a menționat Marilena Olteanu, pacienta.

Citește și: Acuzații dure la adresa unui medic din București, după ce a ucis o pacientă! Chirurgul ar fi uitat o compresă în abdomenul femeii de 73 de ani

Părinții au decis să depună plângere

Părinții au așteptat primele concluzii de la Serviciul de Medicină Leaglă și au decis să depună plângere la poliție după 13 zile de la tragedie.

„M-am dus și am stat de vorbă cu doamna doctor. Mie-mi spunea ceva, ei îi făcea altceva. Îmi spunea că e totul în regulă”, a spus Ionuț Gușatu, soțul femeii.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: O femeie și-a drogat fetița de un an ca să câștige mai mulți urmăritori pe TikTok. Fetița a fost operată degeaba pe creier de două ori- antena3.ro

Conducerea Spitalului Județean de Urgență din Ploiești a pornit o anchetă internă.

„Nu știu dacă în această situație au greșit colegii mei, suntem în curs. Ideea este următoarea: a fost o sarcină, 21-22 de săptămâni, deci într-o perioadă în care e considerat avort spontan”, a spus Dr. Bogdan Nica, manager SJU Ploiești.

Și reprezentanții IPJ Prahova fac verificări în acest caz.

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI