Toate zborurile au fost anulate pentru a evita orice fel de pericol.
„Aeroportul Catania, din Sicilia, una dintre destinațiile turistice de top ale Italiei, a fost închis.
Erupția vulcanului Etna, care a aruncat în aer nori uriași de cenușă, a determinat autoritățile să suspende toate zborurile pentru a evita orice pericol. Cursele au fost redirecționate către aeroportul Birgi. Institutul Național de Geofizică a raportat o coloană de cenușă înaltă de 8 kilometri. Etna este cel mai înalt vulcan din Europa, dar și unul dintre cei mai activi.