"Al doilea suspect în cazul uciderii omului de afaceri Adrian Kreiner din Sibiu va fi adus în țară luna aceasta. Potrivit anchetatorilor, cei trei presupuși autori sunt cautați și in cazurile altor jafuri care au avut loc in Dolj. Autoritățile sunt și pe urmele celui de-al treilea suspect care până acum este de negăsit. Vă avertizez, urmează informații cu un puternic impact emoțional", a transmis Cristian Sabbagh.
Unul dintre asasinii lui Kreiner, de negăsit
Cel de-al doilea suspect în cazul crimei lui Adrian Kreiner, Marian Cristian Minae, a fost prins in Irlanda de Nord. El a fost încătușat de oamenii legii in timp ce cobora dintr-un tren in Belfast. A refuzat extrădarea, așa că autoritățile din Marea Britanie poartă negocieri intense cu cele din Românie pentru extrădarea sa. Procurorii au anunțat astăzi că au reușit o primă victorie, iar Minae va fi adus în țară.
Laurențiu Ghiță este o altă verigă importantă pentru anchetă. A fost primul prins. Anchetatorii l-au depistat in Scoția in timp ce cobora de pe un feribot, iar la finalul anului trecut a fost extradat. Cele 16 ceasuri in valoare de peste 200.000 de euro, care au fost furate din casa lui Kreiner, au fost găsite ascunse in motorul mașinii cu care se deplasa. Toate sunt acum analizate de specialiști.
În cazul lui Laurențiu Ghiță, procedurile de extrădare au mers mult mai repede pentru ca nu a refuzat să apară în fața autorităților din România. Cel de-al treilea suspect, Cosmin Costinel Zuleam este însă de negăsit.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Autoritățile au indicii că individul a ajuns să se ascundă în Asia și l-au dat în urmărire internațională. Căutată de procurori este și femeia care i-a însoțit pe cei trei autori la Sibiu, și care a închiriat apartamentul unde au stat suspecții înainte și după jaf.
Citește și: Alertă la casa afaceristului Adrian Kreiner! Poarta vilei a fost flancată de polițiști și agenți de pază