"În România cancerul de sân este principala cauză de mortalitate la femei, iar statisticile arată că una din opt doamne este diagnosticată cu această boală. Prea puține paciente ajung la controale preventive, din lipsă de bani și de timp. În vestul țării, medicii unui spital de stat au decis efectuarea de mamografii gratuite în baza unui bilet de trimitere", a transmis Simona Pătruleasa.
Analize gratuite pentru doamne
Cornelia este printre primele persoane venite să beneficieze de noul program de mamografii gratuite din spitalul Victor Babeș din Timișoara.
"M-am gândit că am o vârstă și până în 40 trebuia, nu am făcut. Am zis da încep că nu e așa greu să faci o mamografie. Mama mea a murit de cancer de col uterin la 36 de ani, eu eram doar un copil și am învățat și m-am gândit, am înțeles că este și genetic", a spus Cornelia, pacientă.
Consultul nu durează mai mult de 30 de minute și este nedureros.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Mamografia reprezintă o tehnică importantă pentru depistarea din timp a cancerului de sân. Se poate interveni mai repede, iar tratamentul e mai puțin complicat decât în stadiile evoluate ale bolii. Iar prevenția poate începe de acasă.
"Trebuie să ne învățăm să ne facem autopalpare, este că spălatul pe dinți sau demachierea seara, este o tehnică ușoară, doamnele o pot face acasă, se palpează axila, sânul, e simplu, dacă e o zona dureroasă sau o modificare atunci trebuie realizat consultul de specialitate", a declarat Diana Manolescu, conf.univ.
medic primar radiologie mamară.
Mamografia se recomandă a fi făcută o dată la doi ani, după vârsta de 40 de ani.
Acest tip de investigație este gratuită în cadrul Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș, în baza unei trimiteri de la medicul specialist și a biletului de decont CAS.
Citește și: VIDEO- A primit o nouă șansă la viață de la femeia care a adus-o pe lume. O fetiță de 8 ani a primit un organ de la mama sa