A fost demarată o anchetă la Spitalul din Târgu Jiu după ce un adolescent de 16 ani a murit în timp ce aștepta ambulanța. Băiatul urma să fie transferat la o unitate medicală din Craiova, după ce medicul de gardă de la Spitalul din Târgu Jiu a refuzat să îl opereze.
Pe lângă audierile făcute de Comisia de disciplină a spitalului și Direcția de Sănătate Publică Gorj, Colegiul Medicilor Gorj şi Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate (ANMCS) fac verificări, după ce au fost sesizate de către conducerea unității medicale.
„Conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu a anunțat Direcția de Sănătate Publică Gorj, care a trimis o echipă de control la unitatea medicală. Membrii echipei de control au solicitat relații de la medicii din liniile de gardă UPU, Chirurgie, ATI, Cardiologie, Neurologie. Din dispoziția managerului, a fost constituită o comisie de cercetare disciplinară. De asemenea, au fost sesizate ANMCS și Colegiul Medicilor Gorj. Fiind vorba despre un caz medico-legal, Serviciul de Medicină Legală Gorj a sesizat Inspectoratul de Poliție Județean Gorj”,
a declarat Mihaela Țicleanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.
De asemenea, IPJ Gorj a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. În acest moment autoritățile așteaptă rezultatele necropsiei, pentru a determina cu exactitate ce l-a răpus pe adolescent.
Citește și: Ce probleme de sănătatea avea Silviu Prigoană? Omul de afaceri a murit azi, 12 noiembrie 2024, în timp ce se află la un restaurant
Medicul de gardă spune că nu l-a operat pe copil pentru că nu voia „să-și depășească competența”
Andrei suferea de peritonită și ar fi avut nevoie de operație, dar chirurgul de gardă nu a vrut să îl opereze pentru că nu ar fi vrut să își depășească competențele.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: Șoc în Coreea de Sud: un alt actor, vedetă de K-drama, a fost găsit mort în casă. Ce spune poliția- antena3.ro
Citeste si: De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști- wowbiz.ro
„Ca medic, cu ani de experiență, cu mii de cazuri, ajung în situația să mă întreb:
– să îl operez, depășindu-mi competența, riscând să evolueze nefavorabil, să fiu acuzat că l-am operat nefiind de specialitate și că nu l-am trimis la spital cu medici de chirurgie infantilă?
- Să solicit transferul pacientului către spitalul cu medici de chirurgie infantilă sperând să-i cresc șansele la viață?
Am ales a doua variantă.
Ca medic cu ani de experiență, cu ani în care m-am dedicat complet meseriei mă întreb: – mie mi se datorează situația Serviciului de Ambulanță Gorj?
– mie mi se datorează lipsa cadrelor medicale de specialitate din acest spital?
Mă întreb după ani de experiență și mii de cazuri, mie mi se datorează această lungă listă cu ,,nu avem?”
Citeste si: Cum l-a visat Adriana Bahmuțeanu pe Silviu Prigoană: “Iartă-mă, dacă ți-am greșit! A fost ca o premoniție.”- kfetele.ro
Citeste si: Ce s-a întâmplat în dimineața zilei în care Silviu Prigoană a murit: "Azi sare internetul în aer". Semnul care a prevestit tragedia- radioimpuls.ro
Citeste si: Incredibila poveste a românului de pe lista MOST WANTED, fugit în SUA cu pașaport fals. Locuia într-un apartament de 5.000$ pe lună- antena3.ro
Mă gândesc după atâția ani de experiență și mii de cazuri: de ce am ales această meserie, iar răspunsul vine în ochii pacienților mei, cei cărora am putut să le mai dau șansa de a-și strânge în brațe familiile, în ochii copiilor care și-au luat părinții sau bunicii acasă bucurându-se din nou de viață, bucuria din ochii pacienților mei.
Dar ce facem cu această listă lungă de ,,nu mai avem”, care iată, ne răpește șansa la viață?”,
a scris pe contul personal de socializare medicul Valentin Neagu, angajat în cadrul SJU Târgu Jiu.
După ce s-a decis transferul băiatului la Craiova, a intervenit o altă problemă. În tot județul nu s-a găsit o ambulanță cu medic, astfel că a fost solicitată una din alt județ. După mai mult de șase ore în care s-a chinuit și a așteptat, Andrei s-a stins din viață. Tânărul era crescut doar de către sora sa, după ce părinții lui au murit.
Citește și: Celebru fotbalist, mort la o lună de la tragicul accident care a ucis alți doi jucători. Avea 22 de ani și era considerat o speranță în fotbal