In articol:
"Andreea Marin nu contenește să surprindă! Fosta vedetă de televiziune topește kilogramele de parcă ar fi floare la ureche. Andreea se vede acum nevoită să își viziteze frecvent creatorul de modă preferat, ca să își modifice ținutele. Cât de mult a slăbit și cum arată acum Andreea Marin, vedeți în minutele următoare", a transmis Cristina Dorobanțu.
Andreea Marin, siluetă de invidiat
A dat la schimb măsura L și a trecut la S sau chiar XS! Altfel spus, la 49 de ani, Andreea Marin arată exact ca în liceu.
"Am greutatea din liceu acum, e adevărat, dar eu nu m-am apucat de dietă din pricina asta, ci pentru că îmi doream să fiu sănătoasă și nu mai eram.
Cu răbdare și cu un regim bine pus la punct, Andreea a ajuns, în nici un an, să topească o mulțime de kilograme. Iar acum se vede nevoită să își modifice aproape toată garderoba.
"20 de kilograme aproape, acum să fiu foarte sinceră, într-un an de zile am slăbit, adică frumos așezat.
Creatoarea de modă preferată a Andreei, talentata Eli Laslean, se află în fața unor provocari uriașe, căci o foarte mare parte din garderoba fostei prezentatoare de televiziune poartă semnătura ei.
"Nu aveam burtă sau cine știe ce deformări ale corpului, dar cu totul eram mai mare. Dacă purtam înainte 44 și uneori și 46 în partea de jos, acum port 40. E o diferență foarte mare într-un an de zile", a declarat Andreea Marin.
"Andreea este veșnica mea inspirație și îmi face o deosebită placere să-o creez ținute", a declarat Eli Laslean.
Cu multă voință, dar și cu puțin sport, Andreea a reușit să își transforme cu totul aspectul fizic, spre încântarea tuturor prietenilor și fanilor ei.
"Mișcarea nu m-a ajutat să slăbesc, ci să mă mențin frumos, să am grijă de pielea mea și am făcut și anumite proceduri corporale astfel încât pielea să slăbească într-un mod plăcut vederii", a declarat Andreea Marin.
Fosta prezentatoare are o garderobă bogată și o mulțime de evenimente publice pe care trebuie să le onoreze, iar Eli Laslean i-a oferit întotdeauna ținutele perfecte pentru acest ocazii. Acum însă, chiar și ținutele realizate în urmă cu doar 2 săptămâni, au nevoie de modificări.
"Aceasta rochie a fost îmbrăcată la sărbătorile de iarna și deja mi-e mare și trebuie modificată. la fel și celelalte ținute, la fel și sacourile. Asta este rochia perfectă. Este atât de fină, atât de frumoasă, dar care nu mai este atât de perfectă. Acum două săptămâni am pozat-o pentru o revistă care este acum pe piață... după 2 săptămâni necesită modificare. Aici trebuie să intervenim. Uite ce loc am făcut, mai încape o plăcințică. Când te gândești că la începutul lunii era bună rochia", a declarat Andreea Marin.
Deși a ajuns la greutatea dorită, pe Andreea nu o deranjează dacă mai pierde 2 kilograme. Însă este fericită cu noua ei siluetă și conștientă că îmbunătățirile nu sunt numai la aspectul fizic, cât mai ales pentru sănătate.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citește și: De ce își ține Lidia Fecioru data nașterii ascunsă?! Secretul a fost divulgat în emisiunea lui Denise Rifai