Apar detalii noi despre dispariția care a îndoliat Hollywood-ul. În timp ce familia lui Matthew Perry se pregătește de înmormântare, polițiștii au refăcut filmul ultimelor clipe din viața actorului. Perry ar fi dat semne de slăbiciune și oboseală chiar înainte să intre în jacuzzi-ul în care și-a găsit sfârșitul.

Ancheta morții actorului Matthew Perry continuă

Polițiștii din Los Angeles au răspuns unui apel pentru intervenție la locuința actorului sâmbătă în jurul orei 16.00.


„Agent 23. Salvare 23. EMS 9 la radio. Ca răspuns la înec”.
Cea care l-a găsit pe Matthew fără viață, în jacuzzi-ul din casă, a fost chiar asistenta lui. Imediat ce aceasta a făcut descoperirea șocantă, a sunat la salvare, apoi a contacta-o pe mama actorului. Era deja prea târziu.
Cu puțin timp înainte de a ajunge acasă, Perry jucase pickleball, un sport asemănător cu tenisul. De data aceasta însă, nu a mai rezistat două ore pe teren, ca de obicei și ar fi plecat spre casă spunând că se simte obosit, conform partenerei sale de joc.
În timp ce Poliția a spus că nu a găsit droguri ilegale în casa actorului, surse au declarat pentru site-ul TMZ că au descoperit un depozit de medicamente eliberate pe bază de rețetă, inclusiv antidepresive si pastile pentru anxietate.

Citește și: VIDEO. Matthew Perry, actorul din serialul "Friends", a murit la doar 54 de ani. Ce s-a întâmplat?

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Medicii legiști din Los Angeles care se ocupă de acest caz au spus că deși este nevoie de câteva săptămâni până să se poată ajunge la o concluzie oficială finală privind cauza morții actorului, trupul lui Perry poate fi dat familiei. Rezultatele preliminare privind cauza morții lui Matthew Perry sunt neconcludente, iar cauza morții nu a fost încă stabilită. În acest context, se vor face investigații suplimentare, inclusiv un raport toxicologic.
De-a lungul vieții, Perry a vorbit deschis în repetate rânduri despre cea mai grea luptă pe care a dus-o: cea cu dependența de droguri și de alcool. În noiembrie 2022, actorul şi-a publicat memoriile, intitulate „Friends, iubiri şi marele lucru teribil”. În această carte, Perry a dezvăluit că abuzul său de opioide a dus la o ruptură de colon, când avea 49 de ani. Medicii i-au dat atunci doi la sută şanse de supravieţuire. A avut nevoie de 14 intervenții chirurgicale pentru rezolvarea problemelor abdominale şi a recunoscut că s-a dus la reabilitate de 15 ori de-a lungul anilor
Conform propriilor declarații, Matthew nu își amintește bucăți semnificative din Friends, mai exact „undeva între sezonul 3-6“, iar drumul către vindecare l-ar fi costat în jur de nouă milioane de dolari.
„Nu am văzut serialul pentru că m-aș fi gândit: băutură, opioide, băutură, cocaină.

Aș fi putut să spun pentru fiecare sezon după felul în care arătam. Din cauza aceasta nu vreau să-l văd, pentru că asta aș vedea”, declarase actorul cu ceva timp în urmă.
Și cu toate acestea, în urmă cu un an, Matthew și-a făcut curaj într-un alt interviu să se privească.
În ciuda tuturor încercărilor din viața sa, Matthew a reușit să aducă bucurie în sufletele a milioane de fani, generații la rând. Pentru toți aceștia, moștenirea lui Chandler va dăinui pentru totdeauna.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si