Close sidebar
Close sidebar

VIDEO - Asta-i România! Românul care i-a încălțat în opinici pe Regele Charles și pe președintele Franței

Toata viața și-a petrecut-o în opinci și asta i-a adus faima în lumea întreagă. E povestea lui Alexandru Ilinca, ultimul opincar din Oltenia, un om cu chip desprins parcă din alte vremuri. Într-o lume modernă, el a rămas un țăran autentic, cu cămașă tradițională, cojoc ciobănesc și toiag de lemn. E singurul care a reuşit să-i încalţe cu opinci pe Regele Charles al III-lea al Marii Britanii, pe preşedintele Franţei, dar şi pe preşedintele României.

Andreea Albu,


DISTRIBUIE
acest articol


In articol:

Taica Ilinca e o poveste de om, pe lângă care nu poți trece fără să-l observi. E unic, inconfundabil dupa vorbă, după port, cu un cojoc ciobănesc pe umeri, cu barbă albă și plete ascunse sub căciula de lână de oaie, cămașă tradițională strânsă la brâu cu un șerpar de piele, cu ciorapi de lână pe sub opincile mocănești tocite de drumuri – așa îl întâlnim azi în grădina Muzeului Satului din Vâlcea.

Duce mai departe tradiția

Lumea în jur s-a schimbat, iar el a încercat să rămână la fel – să ducă mai departe tradiția și povestea opincilor.

"Din respect față de strămoșii noștri duc mai departe un meșteșug pe cale de dispariție- confecționatul opinicilor. Poporul fără tradiții își pierde identitatea și de aceea caut cât oi putea să merg peste tot, să particip la evenimente, ca să sensibilizez opinia publică și conducerea că trebuie să respectam tradiția și originea noastră, să nu uităm de unde am plecat."

Citește și: VIDEO- Asta-i România! Urzeala Tronului la Târgoviște

Și nu e eveniment, târg sau muzeu în care să nu se ducă, să arate românilor că tot de la opincă se trag.

Când nu e plecat prin țară, pe la târguri, îl găsești în opincăria lui. Aici, între pereții ăștia, e strânsă toată viața bătrânului.

Aici ani la rand a cusut sute de perechi de opinci care au încălțat sate întregi.  

Citeste si: Iasmina este adolescenta din Iași, care și-ar fi pus capăt zilelor după o ceartă cu părinții. Verișorul tinerei face declarații cutremurătoare: „A fost pedepsită”- kanald.ro

Citeste si: Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc- wowbiz.ro

Citeste si: O femeie și-a drogat fetița de un an ca să câștige mai mulți urmăritori pe TikTok. Fetița a fost operată degeaba pe creier de două ori- antena3.ro

Citește și: VIDEO- Asta-i România! Au dat viața în roz pe satul albastru

"Această opincă are cam 140 de ani, am găsit-o în zona Horezului. Ia uitați, e din piele de vită și eu pe unde merg prin țară le expun. Dacă sunt tineri, le spun că opinca e străbunica adidasului ca să îi apropii mai mult de mine, să fac o aluzie la ce au ei în picioare și să cunoască și originea."

Opincile sunt bunicile adidasului de azi, ne spune râzând Taica Ilinca. E greu de crezut că încălțările astea făcute din piele de animal și cusute de mâna omului sunt cu mult mai rezistente decât pantofii din magazin pe care dăm sute de lei. Și bătrânul tot scoate din desagă, rând pe rând opinci de poveste, fiecare e în sine o fărâmă de istorie, de tradiție.

Străinii apreciează opinca românească

Și dacă noi nu mai dăm doi bani pe două opinci, străinii le caută, le apreciază și ne mulțumesc pentru ceea ce ce am fost și suntem.

I s-a umplut inima de bucurie când oamenii l-au oprit pe stradă și l-au rugat să facă câteva fotografii cu el. De atunci, e cunoscut drept opincarul care a dat mâna cu prințul Charles.  

Citește și: VIDEO- Asta-i Romania! Laptele de măgăriță, afacere și medicament

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: O femeie și-a drogat fetița de un an ca să câștige mai mulți urmăritori pe TikTok. Fetița a fost operată degeaba pe creier de două ori- antena3.ro

Bărbatul nu își câștigă existența de pe urma opincilor și nici n-ar avea cum în zilele noastre. Le face cu drag și doar ca să nu dispară meșteșugul pe care l-a învățat de la tatăl său.

Citește și: VIDEO- Asta-i Romania! Tânărul din Vâlcea care readuce la viață casele vechi

Chiar dacă ai zice că trăiește în alte vremuri, meștesugarul știe tot ce se întâmplă în țară și în lume, e la curent cu politica, războiul si creșterea imensă a facturilor. De aceea, are si o vorba pentru cei de sus, responsabili de binele nostru.  

"Să fie drepți și cinstiti, să nu fie corupți. Corupția e mare și servesc intereselor marilor puteri. Politicienii să fie mai înțelepți și să nu uite că au origini tot la țară. Dacă au conștiință să se gândească și la noi, la oamenii de rând. Dacă nu, să facă ce cred dumnealor." 

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI