VIDEO Asta-i România! „Am plecat în speranța că ne va fi mai bine”. Dorul de casă crește odată cu depărtarea
În ediția de duminică, 8 septembrie, a emisiunii „Asta-i România”, a fost expusă povestea unei familii care și-a petrecut foarte mulți ani în străinătate, reușind în cele din urmă să se întoarcă în România
Author: Razvan Greu joi 12 septembrie 2024 , 16:03
„Trăim într-o țară în care unii nu mai văd nimic bun, iar alții încă plâng atunci când îi rostesc numele. Dorul de casă crește odată cu depărtarea, asta aveam să aflăm de la o familie de oșeni pe care o găsim acasă, dupa 15 ani trăiți în trei țări”, a spus Mihai Ghiță.
Drumul străinătății este unul pe care foarte mulți români au ales să meargă.
Totuși, mulți dintre ei cei plecat peste hotare se confruntă cu o problemă comună: dorul de casă. Această stare este prezentă indiferent de banii pe care i-ar câștiga în afara României.
Dorul de casă este și principalul motiv pentru care unii aleg să se întoarcă acasă. În această situație se află și familia Orosz, din Satu Mare.
Vreme de mulți ani, Anca și soțul său au muncit în trei țări străine: Portugalia, Italia și Anglia.
„Eram amândoi tineri! A fost bine, zic eu. Am plecat în speranța că ne va fi mai bine, că ne vom construi o casă... că ne vom face un viitor mai bun”, a spus Anca Orosz.
În Portugalia au stat 9 luni, apoi au reveint în România pentru o scurtă perioadă. Următoarea țară străină în care soții Orosz au plecat a fost Italia.
„După ce ne-am întors acasă, din Portugalia, am plecat în Italia. Am decis să plecăm acolo! Soțul meu avea două surori în Italia și am plecat la ele, în Roma”.
Anca Orosz spune că au avut ceva dificultăți până și-au găsit amândoi locuri de muncă.
Apoi, mărturisește că Italia a fost penrtu ei ca o a doua casă.
Și în Italia, precum în Portugalia, cei doi soți au pornit de la zero. Cu răbdare, ambiție și ajutor. Așa a reușit Anca Orosz să învețe italiană. Aceasta povestește cum își nota toate cuvintele într-un caiet și apoi le învăța.
Apoi, într-o casă în care Anca făcea curățenie era un bătrân care a ajutat-o să învețe mult mai bine limba italiană.
Cei doi copii ai familiei Orosz au venit pe lume în Italia.
De când s-au născut cei doi băieți, dorul de casă devenea din ce în ce mai puternic.
Copiii nu mai voiau să plece, din nou, din România
„După ce am avut copilul... copilul își dorea mai mult să vină și el acasă.
Când veneam în vacanță plângea, nu mai voia să ne ducem înapoi fiindcă îi plăcea mai mult aici (n.r. în România)”, a spus Anca Sorosz.
„Tot timpul ne despărțeam foarte greu, tot timpul se lăsa cu lacrimi. Vedeam copiii cum nu vor să vină înapoi, nici noi într-un fel... dar nu aveai ce să faci. Ei erau la școală acolo...”.
Copiii își doreau foarte mult să se întoarcă în România.
Totuși, Anca și soțul său au decis să meargă în Anglia, pornind din nou de la zero.
„A fost greu pentru că școala este diferită, limba este diferită. A fost greu, dar a fost o altă lecție de viață”.
Soții Orosz au stat 9 luni în Portugalia, 14 ani în Italia și aproape 4 ani în Anglia. Totuși, acum se află în România, în propria lor casă.
„N-am considerat-o o întoarcere definitivă. Noi, inițial, am venit în vacanță. Copiii s-au obișnuit așa de bine. Băiatul mic tot timpul spunea: Mama, este ultima dată când plecăm! Nu mai mergem, așa-i că nu mai mergem? ”, a spus Anca Orosz. În cele din urmă, la un moment dat, micuțul a avut dreptate, această familie nu a mai mers în străinătate.
Copiii din familia Orosz iubesc România nespus, lucru pe care l-au învățat de la părinții lor. Băieții poartă cu mândrie portul popular și apreciază tradițiile românești.
Și mătușa Ancăi a fost plecată în străinătate, petrecând ani grei departe de familia sa.
„Viața nu-i ușoară nici în străinătate. Am stat vreo 18 ani și am revenit în țară. Sunt în România de vreo 5 ani”, a spus Maria Târțiu.
Maria spune că străinătatea a avut și părți bune. Totuși, spune că tinerețea nu se mai întoarce.
„A meritat pentru că ne-am realizat cât de cât, dar în rest... Copiii au crescut, nu am fost la foarte multe... ei au crescut, nu au fost cu noi și asta a fost foarte greu”.
Anca Orosz spune că nu ar mai pleca să muncească în străinătate.