O doină veche răsună peste Țara Moților și ajunge la sufletele ultimilor oameni care mai trăiesc aici. E cântecul care le aduce aminte de rânduiala lumii de altădată, pe care încearcă să o țină încă aproape, acum când vremurile sunt tot mai greu de înțeles și de dus.
Țara Moților, un colț de rai pentru localnici
[Sursa foto: Asta-i România]Suntem într-un cătun de poveste, pitit într-o poieniță, pe care nu-l găsești pe hartă. Numără doar câteva case fără garduri între ele, așezate ca într-un cerc, ca și cum ar fi o singură gospodărie, semn că oamenii de aici, pe care poți să îi numeri pe degete, trăiesc într-o desăvârșită armonie unii cu alții.
„Suntem foarte izolați. Sunt două-trei familii numa, o mână de oameni și ăia care sunt în vârstă, că tineretul s-a dus în treaba lui. Dumnezeu, el ne ascultă, în rest nu ne ascultă nimeni”, a povestit Nea Nicu, un locuitor al cătunului, în vârstă de 52 de ani.
„Facă-se voia Domnului”, asta și-au zis mereu oamenii de aici și nu le-a fost niciodată rău, ne spune preotul satului care, la rândul lui crede că a fost ales să aibă grijă de o mână de suflete.
În 2017, Pavel Călin a îmbrăcat prima oară veșmintele preoțești și de atunci le știe bucuriile și tristețile, așa că astăzi ne este și nouă călăuză.
Cătunul e mic, dar plin de viață. E un muzeu viu în care oamenii își știu dintotdeauna rolul și locul, fiecare și toți laolaltă. Acum,
în prag de iarnă, sunt multe de făcut, ziua e scurtă și treburile nu se termină niciodată, nici în gospodărie, nici pe deal la fân, nici în grajdul de animale.Aproape că ne trezim alergând după tanti Livia, care, la 71 de ani, e mai sprintenă ca noi. Femeia știe dealurile astea ca-n palmă, iar acum a ieșit cu vaca la adăpat.
„- Cum e viața în Țara Moților, doamnă?
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
- Păi e frumoasă. Cum să zic, până am fost tineri, a fost mai frumoasă, acum suntem bătrâni, îți dai seama, mai greu, nu mai putem lucra așa.
- Toată ziua muncă, nu?
- Dar cum să nu. Și cu animalele astea”, a spus bătrâna.
Sunt ultimele zile călduroase de toamnă, iar oamenii dau zor să asigure hrana animalelor din gospodării pentru la iarnă. Aici, la munte, frigul e mai aprig și ține mai mult, ne spune nea Nicu, cocoțat în vârful căpiței cu fân.
„Perioada de toamnă trebuie să aducem fânul la animale pe iarnă, câte sunt de lucru... Dacă nu muncim, nu trăim, nu ne dă nimeni nimic. Din muncă trăiești și după animale”, a mărturisit bărbatul.
„- Pe unde a plecat tineretul?
- Majoritatea pe dincolo, aici ce sa facă, termină o școală, nu ai unde sa te angajezi, nu ai nimic, foarte greu.
- Dumneavoastră de ce nu ați plecat?
- Nu am plecat că am apucat aici, mi-am făcut aici un viitor și am apucat aici, unde să mai pleci. Treci de o vârstă, nu-ți mai vine să te duci pe nicăieri”, a mai spus nea Nicu.
Și totuși, ceva l-a ținut aici până la cei 52 de ani. Ceva ce n-ar fi găsit nicăieri în lume. Locurile astea minunate, unde s-a născut și a crescut, unde și-a văzut copiii oameni mari, la casele lor.
Chiar și așa, sunt tineri care aleg să facă și drumul invers: de la oraș, la țară. E cazul lui Dorian, a cărui prezență aici a fost o surpriză pentru tot satul. Născut la Buzău și plecat o vreme la muncă în Germania, la 30 de ani a revenit în țară la brațul unei vietnameze care i-a devenit soție. Împreună au decis să-și crească fetița în cătunul ăsta din Apuseni, pe care l-a descoperit pe internet.
„Ne-am întâlnit în Germania, la muncă și de acolo am continuat povestea. Și am ajuns aici în cele din urmă. Acum o avem pe aceasta mică, mâine face un an și jumătate. Tot ea este motivul pentru care ne-am orientat aici. Și nu neapărat aici. Am vrut o zonă liniștită, aer curat, să știi că aici norii nu sunt niciodată mai sus de noi, întotdeauna sunt mai jos și aici e mereu lumină și mult mai cald decât în partea de jos a zonei”, a mărturisit Dorian.
Oamenii se bucură de toată energia pe care o primesc de la tineri și le dau înapoi toată înțelepciunea lor.
Printre tinerii care și-au promis că vor face tot le ce stă în putere ca să țină în viață locurile astea se numără și Alin Joldeș. Are 42 de ani și e cunoscut în toată Țara Moților drept un virtuos taragotist.
Citește și: Val de scumpiri de la 1 ianuarie 2024! Ce îi așteaptă pe români de la începutul anului
Pentru Alin și alții ca el, muzica populară cu care au crescut, le-a rămas încă la suflet. N-au putut pleca de aici pentru că taragotul n-ar putea cânta nicăieri în altă parte mai bine ca acasă.
„Aici aș sta, nu aș pleca de aici, mi-e bine, ne-am făcut un stil de viață. În urmă cu câțiva ani aveam gânduri, dar m-am gândit că aici îmi e cel mai bine, pentru că aici am rădăcinile, am un fel de putere și dacă mergeam în altă parte trebuia să mă pun cu alții care deja aveau lucrurile pornit. Noi suntem singurii care ducem la un nivel partea asta de folclor”, a mărturisit Alin.
