Daca în zilele de peste an, satele bogate ale Oașului sunt mai mult pustii, acum, de sărbători, ulițele se animă, se colorează viu precum costumele tradiționale ale femeilor care le poarta cu multă fală.

Nimic nu se compară cu liniștea pe care o simt când sunt acasă

Suntem în Batarci. Într-o curte plină de verdeață și pomi înfloriți doi tineri își trag sufletul. De 8 ani trăiesc în străinătate. Și-au

găsit în Anglia traiul bun la care tânjeau, dar nu și liniștea pe care o simt doar atunci când sunt acasă.   

"E normal să ne întoarcem, aici e casa noastra. Aici am crescut."

Citeste si: Emisiunea “Asta-i România”, de la Kanal D, a primit premiul pentru “Cea mai populară emisiune de reportaje”, în cadrul Brand Excellence 2022 Hall of Fame

Oricât de departe i-a dus destinul, știu că într-o zi se vor întoarce. Nimic în lumea asta mare nu i-a convins că e mai bine ca în satul în care s-au născut.   

Citeste si: VIDEO| Ediție specială de Paște| Cum s-au schimbat viețile a zeci de familii în urma unei campanii marca Asta-i România!

"Cum ați descrie în câteva cuvinte Țara Oașului? Foarte frumoasă, e parte din noi..

veselă, colorată din orice punct de vedere. Nu cred că se mai găsesc astfel de porturi în toată țara și portul e autentic și unic, nu cred că se mai găsește în altă parte, decât în Țara Oașului."

Oamenii sunt dispuși să plătească o avere pe portul din Țara Oașuluii

Tot aici, în Batarci, o găsim pe Maria Mândruții, venita și ea acasă de sărbători.

De 20 ani cutreiera Europa împreună cu soțul pentru a-și asigura un trai mai bun. Au muncit în Anglia, în Italia, în Portugalia și Germania, și toți banii strânși i-au investit acasă. 

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Maria e printre puținii norocoși care își permit să stea 3 luni pe an acasă. În tot timpul ăsta lucrează la vestitele porturi osenești. Țara Oașului e poate singura zonă din România în care tradiția se ține cu sfințenie, unde costumul popular se poartă cu mândrie și pentru care oamenii sunt dispuși să plăteasca o avere.

Citeste si: VIDEO- Asta-i România! România care încă nu a stins lampa. Cum trăiesc oamenii care nu au curent electric

Imedita după Paști, femeile din sat, încep să coasă costumele osenești comandate pentru nunțile domnești de peste vară, care vor aduna mii de invitați. 

Comenzile cresc pe zice trece iar femeile lucreaza numai cu programare. Cei care doresc un costum tradițional nou pentru un eveniment trebuie să treaca pe la Maria Mândruții cu câteva luni înainte.

Citeste si: VIDEO Asta-i România!| Luna aprilie e luna neagră pentru omul de rând, iar săptămânile până la Paște sunt cu adevărat de pătimit 

Costumele populare sunt cartea de vizită a oșenilor! Prin ele se păstrează o tradiție de câteva sute de ani, iar asta le face și mai căutate, dar și mai scumpe. Un costum pentru femei poate să ajungă și la 10.000 de euro. 

Românii se întorc acasă

Suntem într-un sat din Maramures. Și aici nu e casă din care cineva să nu fie plecat în străinătate. 

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

E atât de dulce revederea după 5 ani în care a dus dorul casei și a familiei și a tot ce înseamnă acasă, ne spune Floare Andreica. De 20 de ani trăiește în Franța, împreună cu familia, unde și-au clădit o viață prosperă. Anul acesta, acasă a revenit doar ea. Soțul și copilul au rămas în străinătate.

Citeste si: VIDEO- Asta-i România! Ciobanii sunt nevoiți să vândă mieii românești în străinătate

Nu uită niciodată de unde a plecat și se gândește mereu cu dragoste la ce a lasat în urmă, pentru că nimic în lume nu e iarba mai verde și portul mai frumos ca în Maramureș.

Oficial vorbim de 3,6 milioane de romani stabiliti peste hotare, dar cifrele reale ar fi mult mai mari. În 2019, un oficial al Guvernului de la București vorbea de 9,7 milioane de români plecați din țară, iar procentul crește de la an la an.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si