VIDEO - Asta-i România! Povestea călugărului Dionisie, omul care trăiește în singura mănăstire din Delta Dunării/ A făcut loc de închinăciune acolo unde alții au uitat să se închine
Îmbrățișată de ape, colindată de păsări care își fac cuiburi lângă icoane, plină de har și căutată de credincioși, așa am găsit singura mânăstire din Delta Dunării. E locul sfințit de un singur om, care, venit aici cu o traistă goală și cu inimă plină de credință, a făcut loc de închinăciune acolo unde oamenii uitaseră să se mai închine. Iată povestea călugărului Dionisie, omul care trăiește în athosul răsărit, în raiul dintre ape.
Author: Maria Stiuca marți 28 noiembrie 2023 , 15:32
Mănăstirea din Delta Dunării, transformată de călugărul Dionisie
La capătul apelor, acolo unde se unește cerul cu pământul și unde pasările te urmează precum îngerii, Dumnezeu a făcut raiul pe care noi l-am numit Delta Dunării.
Suntem undeva în România autentică, după care mulți dintre noi tânjim, unde liniștea e atât de adâncă încât îl poți auzi pe Dumnezeu. Urmăm cărările șerpuite printre ape, ca într-un labirint și ajungem la singurul schit de călugări.
Schitul dintre ape. Povestea călugărului Dionisie, venit la mănăstire cu o traistă goală și cu inima plină de credință
Coborâm cu picioarele pe pământ sfânt și dăm binețe părintelui, care e gata să ne spună povestea lui și a locului pe care l-a transformat în sfânt lăcaș.
„Am considerat Delta ca un Munte Athos, un loc liniștit, un loc în care poți să investești duhovnicește foarte mult, un loc care ajută să trăiești și duhovnicește dar și trupește, ca să nu fim ipocriți.
Toate ispitele sunt lăsate pentru a noastră mântuire. Cel ce va răbda până la sfârșit, acela se va mântui”, a spus părintele Dionisie.
Preasfințitul sau fratele de cruce, așa cum îi spun oamenii care îl caută, Dionisie Gălățeanul este starețul singurei mănăstiri dintre ape. E omul care a sfințit locul și pe care locul l-a sfințit.
„Și am venit singur, aici, cu o geantă în spate și am găsit locația aceasta. Așa a orânduit Bunul Dumnezeu. Dacă mergeți în toată Delta, nu găsiți un loc mai binecuvântat ca acesta. Și ca să luăm aminte, când Dumnezeu orânduiește ca să se facă o biserică sau o mănăstire, pregătește terenul și oamenii cu cel puțin o sută de ani înainte. Așa a orânduit Dumnezeu, ca acești oameni proprietari să adoarmă întru Domnul, a rămas proprietarul care era administrator la Chilia, la școală, m-am dus, m-am învoit cu el, am venit aici, mi-a dat cheile la căsuță, plină cu șerpi
și șobolani. Am spus bogdaproste, chiar azi, în cuvântul meu, pentru că aici sunt ruși, lipoveni și ucraineni, cuvântul bogdaproste vine din slavonă și înseamnă Dumnezeu să-ți ierte păcatele. Și a rămas căsuța, cheia, zi bogdaproste părinte, să fi sănătos! Primul lucru, căsuța aceasta, mă bucuram că am un loc unde să stau. În zona acestei sălcii este peste 100 de ani. Omul când a venit a făcut casa și a plantat un pom, această salcie. Când
vorbeam cu oamenii de aici, unul îmi spunea că îl dor picioarele dacă merge pe asfalt, altul îl doare capul dacă merge în aglomerație și astea sunt lucruri de monahism, de călugărie și am propus mitropolitului de atunci și mi-a dat după un an binecuvântare să facem acest locaș”, a explicat părintele Dionisie.
A pus în pământul nisipos al Deltei sămânța dragostei care avea să rodească și să transforme locul într-unul sfânt pe care oameni din toată țara îl caută. Astăzi, curtea e plina de pelerini care roiesc în jurul părintelui cu figură desprinsă parcă din icoane.
Aici, pe pământul mânăstirii, oamenii se simt mai aproape de Dumnezeu, așa că nu puțini sunt cei care vin și îl caută și fiecare îl găsește la un moment dat. Important e să știe să îl primească, ne spune starețul.
N-a fost mereu așa, înconjurat de oameni. La început a fost doar el, el cu Dumnezeu, însă, în această izolare totala față de lume nu a simțit singurătatea, ci bucuria.
Cum a fost posibil?
Călugărul Dionisie a făcut singur prima sa Slujbă de Înviere din locul dintre ape
„- Primul Paște, prima Înviere am făcut-o aici, în 1995 am venit, prin 1996. Eram în căsuță, biserică nu era, nimic nu era. Și aveam niște vecini și le-am zis, veniți la rugăciune. La 12 noaptea. Eu stăteam în căsuță acolo, am așteptat 12, nu a venit niciun om, m-am trezit, am făcut prima înviere singur. Cum am făcut eu slujba respectivă? M-am dus la candelă și am spus așa: Hai să iau Lumină, hai să iau Lumină, hai să iau eu Lumină! Și am luat Lumină cu lumânarea de la candelă, am făcut slujbă cu ce cărți aveam.
- Cum v-ați simțit în momentul acela? V-ați simțit singur?
- Nu, dimpotrivă. Acestea sunt momentele monahismului, ești singur și nu ești singur. Toți sfinții părinți când au început viața monahală erau singuri”, a explicat părintele.
Dionisie Gălățeanul, starețul mănăstirii dintre ape
[Sursa foto: Asta-i România]
Mai întâi L-a căutat pe Dumnezeu, I-a aflat voia și abia apoi s-a pus pe treabă.
De răbdare multă a avut nevoie încă din prima zi. Oamenii locului uitaseră de credință. Mulți dintre ei nici nu văzuseră o biserică, pentru că nu părăsiseră vreodată această lume a apelor.
Acum, la mânăstire sunt șase călugări, care reușesc să se întrețină din ce le dă apa și pământul și să pună deoparte, ca să-i sature și pe cei ce vin de la sute de kilometri să se roage alături de ei.
Și chiar dacă stă departe de lume, nu e deloc rupt de ea. Îi știe frământările, ofurile și necazurile și nu înțelege de ce oamenii s-au îndepărtat de la Dumnezeu, de ce aleargă în loc să trăiască?
„Lumea fuge de muncă, în primul rând, de obligații, caută comodități. Că ești copil, tu vrei părinții să-ți slujeacă cu totul. Dumnezeul a fost, este și va fi. Nimic fără Dumnezeu. Ce a spus Mântuitorul? Fără mine nu puteți face nimic”, a mai spus călugărul Dionisie.
