VIDEO - Asta-i România! Povestea lui nea Aurel, rămas singur într-un sătuc din Alba
În vreme ce nouă, celor de la oraș, nu ne mai ajunge timpul să facem ce ne dorim, la țară, oamenii au tot timpul din lume să se gândească la... oameni. Mergem acum într-un sat idilic din Alba, unde aflăm povestea lui Aurel Oargă, unul dintre ultimii săteni rămași pe aici. Bărbatul trăiește din amintirile pe care le-a strâns o viață și are atâtea de povestit, numai să aibă cine să-l asculte.
Author: Maria Stiuca joi 16 noiembrie 2023 , 14:39
„Într-adevăr, să știți de la mine că e raiul pe pământ! Liniștea mi-o recapăt în sărbători sfinte și duminicile ies și mă duc unde e raiul pe pământ… cele mai mirifice locuri ale mele”, a spus bărbatul.
Colț de rai într-un sat din Alba
Doar rugăciunea lui se mai aude în colțul ăsta de rai și doar pașii lui mai calcă potecile astea.
Îl cheamă Aurel Oargă sau Mistrețul Singuratic, cum îi place să i se spună. Are 60 de ani și atâtea de povestit.
„- Foarte frumos era pe vremuri, acum nu...
- Era foarte frumos... știți din ce cauză?
- Stăteam seara la o poveste, ne întâlneam pe bănci afară, până la 12 noaptea.
Și pe urmă, stau să mă gândesc… n-ai cu cine sta. N-ai cu cine sta de povești. Seara vii de la muncă, te gândești numai cum să faci focul și să faci rugăciunile să te poți pune la pat”, a mai spus acesta.
Departe de oameni, dar mai aproape de Dumnezeu, așa trăiește de ani de zile în locurile astea, unde liniștea și singurătatea apasă în suflet ca o piatră de moară.
Aici a crescut, a trăit și s-a făcut om și tot aici a rămas să îmbătrânească. Viața nu i-a fost niciodată ușoară, iar singurătatea l-a urmărit încă de când era copil.
Abandonat la naștere de părinți, a fost crescut de bunicul său până la 11 ani, când avea să-l piardă și pe el.
„Normal eu am fost crescut de mic copil de bunicul meu.
Maica-mea a fost slujnică, tata era din Ponorel și acolo m-au zămislit pe mine, la vârsta de 17 ani, mama mea, Doamne iartă-i și odihnește-i. Nu am avut niciun sfat de la ei. Pe tata am reușit târziu, nu a vrut să îmi spună nimeni, foarte târziu l-am descoperit”, a spus nea Aurel.
Era în clasa a V-a când avea să rămână singur pe lume. Nu va uita ziua în care, întors dintr-o excursie, afla că bătrânul se stinsese.
A ajuns apoi într-o familie străină care l-a luat de suflet. Își aduce aminte și acum chipurile părinților adoptivi, veniți într-o căruță. I-au dat o pereche de încălțări cum nu mai văzuse pana atunci și l-au luat la ei acasă.
Așa a ajuns om mare și s-a așezat la casa lui. S-a căsătorit cu femeia visurilor sale, cu care a făcut doi copii: o fată și un băiat.
Și când credea că toate sunt aranjate și gata să își vadă liniștiți de traiul lor, avea să primească cea mai cumplită lovitură: să își piardă soția.
„A ajuns de i s-au atrofiat oasele, doctorul de la Cluj nu mai reușea în ultimul timp să îi găsească inima și într-adevăr a făcut infarct în 2019. Perioada din 2019 a fost cel mai greu an pentru mine, am căzut într-o depresie foarte urâtă.
Vă spun, că nu mi-e rușine. Când intri în patima alcoolului, asta pățești. Nu mai vedeam absolut nimic, numai pe nevasta mea. Atât”, a mai povestit bătrânul.
Undeva într-un sertar, nea Aurel a ascuns toate momentele dragi din viața lui: fotografii de familie, cu prietenii, cu vecinii. Sunt clipe pe care le retrăiește atunci când îl apasă singurătatea și nostalgia.
Povestea lui Nea Aurel, printre ultimii localnici dintr-un sătuc din Alba
A reușit să iasă din acea gaura neagră cu ajutorul preotului și al câtorva oameni buni din satul vecin.
„Singura lui bucurie sunt cei doi copii care nu au uitat de el. Pe fată o are aproape, în același sat, iar băiatul său și-a făcut un rost la Hunedoara. Ne spune că nu îi lipsește nimic, atât timp cât are două mâini, și că oricum el mănâncă doar o dată pe zi, pentru că îi place să fie mai sprinten, mai ușor. E un om fără dorințe- ce văd ochii, nu te lasă inima-” spune râzând.
Munca îl scoate din singurătate și îl ajută să-și regăsească rostul. În jurul casei sunt multe de făcut, mai ales acum, în prag de iarnă.
Numai cucul si orătăniile din ogradă îi mai alină singurătatea. Doar ele îi mai asculta ofurile, de când mai toți oamenii din sat s-au dus, rând pe rând, care la oraș, care sus, la Domnul.
Au fost vremuri frumoase, cu oameni buni care știau să trăiască, deși le lipseau multe. Și poate satul n-ar fi rămas pustiu dacă cei responsabili ar fi făcut un drum și ar fi oferit măcar câteva locuri de muncă.
„Pentru parlamentarii noștri, să își pună contribuția, să aibă grijă de tărișoara asta, România. Nu merge bine țara deloc, au distrus-o cu totul, tineretul să nu aibă unde să se ducă la lucru, să fugă din țară, să se ducă în străinătate… nu e bine”, a transmis nea Aurel.