E drept, drumul până la plajă e un adevărat labirint de ulițe prăfuite și grădini de legume, iar cărarea cea mai scurtă e musai prin fundul curților. Mai mult, satul stă pe un munte de aur negru: un nămol minune care a atras în zona o investiție de o jumătate de milion de euro.

Cea mai ieftină plajă

„Salutări de la malul…gârlei!” Asta ar fi stat scris pe cartea poștală dacă ar fi fost trimisă în urmă cu 30 de ani de aceste două domnișoare cochete, care astăzi însă își caută un cadru instagramabil în

peisajul …ușor rustic!

Când viață îți da gârlă, fă din ea mare: asta și au zis autoritățile din Mitreni de Călărași când au decis să amenjeze o plajă pentru nudiste, la 70 de kiloemtri distanță de Capitală.

„Nu am făcut decât să aducem niște nisip, să stropim vegetația și să stropim de căpușe această zonă. Am pus plase de umbrire și am delimitat zona că să fie cât de cât accesibilă doritorilor.”

Citeste si: VIDEO- Asta-i Romania! Tarifele din vara aceasta de pe litoral sunt mult mai mari ca în anii trecuți

Litoralul pentru toți, la Călărași

Într o zi caniculară, când termometrul da în clocot și nu mai știi unde să te bagi că să te răcorești ne luăm și noi prosopul, ochelarii de soare și mergem până în Balta Potcoavei să descoperim colțul de litoral din marginea satului.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Daniel Savopol, reporter Asta-i România!: „Mergem mai departe, putem să intrăm printr-o altă curte, am la mine tot ce-mi trebuie, ochelarii de soare, prosopul. Nu poți să treci prin viață așa până nu faci o plajă în Călărași. Pe litoral, până la urmă poate să facă oricine. Bine, oricine are bani. Aici e mai ieftin, e mai ieftin pentru că nu găsești nimic pe nicăieri. Aici nu ai magazine de unde să iei ceva, nu ai unde să te cazezi. Vii cu cortul. Cheltui absolut nimic, banii poate pe microbuz. Dar măcar să ajungi la plajă, să treci peste metereze cumva. Acum cred că se deschide la plajă. A dat chemarea cocoșul și cred că o să înceapă ușor ușor să vină și oamenii, la nudism, la nămol!”

Citeste si: VIDEO Asta-i România!| Sărăcia le fură vacanța. Ei sunt copiii care văd marea doar la televizor

 

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

După multă vreme în care totul a fost paragină, Ministerul Turistimului punea în urmă cu câțiva ani localitatea pe lista zonelor cu potențial touristic. Cu bani europeni, fiul fostului primar a reușit să transforme locul în ceea ce este astăzi..un centru balnear modern.

Citeste si: VIDEO- Asta-i România! Într-un sat de lângă litoral localnicilor le curge apă sărată la robinet de 30 de ani

VIDEO: Vezi un material marca Asta-i România!


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si