VIDEO: Atac la o casă de amanet din București. Agresorul, de negăsit după ce a turnat benzină pe casier și a vrut să-i dea foc
Au fost momente de groază pentru un angajat de la un amanet din București. Vineri seara, un individ a turnat benzină pe el și a vrut să-i dea foc. Poliția nu a reușit încă să-l identifice pe agresor.
Author: Sorin Negru sâmbătă 13 ianuarie 2024 , 11:35
Poliția Capitalei a transmis că agresorul ar fi avut fața acoperită și a aruncat cu un lichid inflamabil pe geamul din interior, după care ar fi părăsit locația.
„La data de 12 ianuarie 2024, în jurul orei 18.10,
Direcția Generală de Poliție a Municipiului București- Secția 12 Poliție a fost sesizată, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în incinta unei societăți comerciale de tip amanet, din Sectorul 3, ar fi intrat un alt bărbat, care ar fi avut fața acoperită, ar fi aruncat cu un lichid pe geamul din interior, după care ar fi părăsit locația", au transmis polițiștii.
La adresă s-au deplasat de urgență polițiști din cadrul secției 12 din Capitală, care au demarat cercetările în vederea stabilirii situației de fapt și depistării bărbatului în cauză.
Agresorul nu ar fi încă identificat de Poliție, însă experții analizează probele video și declarațiile martorilor pentru a-l prinde pe bărbat.
Atac la casa de amanet din Capitală
Casa de amanet din sectorul 3 a fost la un pas să devină scena unei tragedii după ce bărbatul mascat a încercat să dea foc unui angajat.
Agresorul a aruncat cu benzină pe angajatul care se afla în casa de amanet. Din fericire, însă, angajatul era protejat de geamul de protecție, iar individul mascat nu a reușit să aprindă combustibilul.
Când a văzut că planul său a eșuat, suspectul a fugit de la fața locului. Autoritățile încearcă să determine acum ce s-a întâmplat mai exact și mai ales cine este suspectul tentativei de jaf