VIDEO. Atac terorist în cel mai mare tribunal din Istanbul. Cel puțin trei morți
Trei persoane au fost ucise și alte șase rănite într-un schimb de focuri care a avut loc în fața unui tribunal din Istanbul, a anunțat marți Ministerul turc de Interne.
Author: Sorin Negru marți 06 februarie 2024 , 14:10
Doi atacatori au fost ucişi şi şase persoane, printre care trei poliţişti, au fost rănite în urma unui atac terorist petrecut marţi în cel mai mare tribunal din Istanbul, transmite presa turcă.
Atacatorii aparţineau grupării de extremă stângă DHKP-C, a indicat ministrul de interne pe platforma socială X.
⚡️ VIDEO CHOC/ #Turquie: À #Istanbul, lors d'une attaque contre le bâtiment d'un tribunal, cinq personnes, dont trois policiers, ont été blessées. L'une des victimes se trouve dans un état critique. Un homme armé et une femme ont tenté de pénétrer sur le terrain de… pic.twitter.com/p9TnIW8hx5
Gruparea extremistă a mai comis atacuri în Turcia și în trecut.
Acest tribunal- unde sunt judecate cazuri grave, inclusiv de terorism- a mai fost scena unor atacuri armate în trecut.
🚨VIDÉO DE L'ATTAQUE TERRORISTE À ISTANBUL
À #Istanbul, lors d'une attaque contre le bâtiment d'un tribunal, cinq personnes, dont trois policiers, ont été blessées.
L'une des victimes se trouve dans un état critique. Un homme armé et une femme ont tenté de pénétrer sur le… pic.twitter.com/xIpzQnUthj
— L'information 24/7🇨🇵 (@Linfo24_7) February 6, 2024
Ministrul de Interne, Ali Yerlikaya, a declarat într-o postare pe rețeaua de socializare că a fost un atac terorist care a vizat un punct de control din afara „Poarta C” a complexului masiv al tribunalului.
Oficialii i-au identificat pe atacatori după inițialele lor, E.Y. și P.B., un bărbat și o femeie, și au spus că ambii sunt membri ai Partidului Revoluționar de Eliberare a Poporului-Front (DHKP-C).
Trei polițiști și trei civili din zonă au fost răniți în atac, dar unul dintre răniți a murit ulterior în spital, conform Daily Sabah.
Bilanțul atentatului se ridică astfel la trei morți. Motivul exact al atacului nu este clar deocamdată.
Imagini transmise de postul CNN Türk au arătat oameni fugind panicaţi din tribunal, în timp în exterior se auzeau focuri de armă.
Reacția președintelui Erdogan după atentat
„Intervenția în timp util a forțelor de securitate a zădărnicit atacul perfid”, a declarat președintele Recep Tayyip Erdoğan, vorbind la o ceremonie în provincia Kahramanmaraş.
Incidentul vine la câteva luni după un atac similar în fața sediului poliției din capitala Ankara, în octombrie anul trecut.
Atunci au fost implicați membrii ai mișcării PKK (Parti Karkerani Kurdistan), Partidul Muncitorilor din Kurdistan.
„Turcia își va continua lupta decisivă împotriva tuturor grupărilor teroriste și a susținătorilor acestora fără discriminare”, a dat asigurări Erdogan.