O bombă ascunsă într-un scuter electric a ucis marţi, la Moscova, un general rus de rang înalt responsabil cu forţele de protecţie nucleară, a anunţat Comitetul rus de Anchetă, informează presa internațională.

Atentat cu bombă la Moscova- cine l-a organizat

Generalul locotenent Igor Kirillov, care este şeful trupelor ruse de protecţie nucleară, biologică şi chimică, a fost ucis în faţa unui bloc de locuinţe de pe Riazanski Prospekt.

UPDATE. Serviciile secrete din Ucraina susțin că se află în spatele atentatului de la Moscova, potrivit BBC News.

Surse din cadrul serviciilor ucrainene susțin că Kirillov a fost „o țintă legitimă”, deoarece era un criminal de război care a dat ordin să folosească arme chimice interzise împotriva armatei de la Kiev.

Locul atentatului se află în apropiere de Kremlin, la aproximativ 7 km distanţă sud-est de sediul lui Vladimir Putin.

"Igor Kirillov, şeful forţelor de protecţie nucleară, chimică şi biologică ale forţelor armate ale Federaţiei Ruse, şi asistentul său au fost ucişi”, a declarat Comitetul de Anchetă, potrivit News.ro.

Imagini postate pe canalele ruseşti de Telegram arată o intrare distrusă într-o clădire, plină de moloz, şi două cadavre zăcând în zăpada pătată de sânge.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: O femeie care a cumpărat un dulap vechi de pe Facebook a rămas fără cuvinte când a văzut ce se afla în interiorul acestuia- antena3.ro

Citeste si: Cel mai scump oraș din lume este în Europa. Chiria este cu 340% mai scumpă decât în București- stirileprotv.ro

Cine este generalul Igor Kirillov 

Cine este generalul Igor Kirillov 

[Sursa foto: X.com/Nexta]

Cine este generalul Igor Kirillov 

Anchetatorii, criminaliştii şi serviciile operaţionale lucrează la faţa locului. Toate circumstanţele crimei sunt în curs de stabilire, a transmis Comitetul de Anchetă.

Trupele de apărare nucleară, chimică şi biologică ale Rusiei, cunoscute sub numele de RHBZ, sunt forţe speciale care operează în condiţii de contaminare radioactivă, chimică şi biologică.

 

Potrivit BBC, în octombrie 2024, Regatul Unit l-a pus pe Kirillov pe lista sancţiunilor, afirmând că acesta ar fi supervizat utilizarea armelor chimice în Ucraina şi a acţionat ca un „purtător de cuvânt important al operaţiunilor de dezinformare ale Kremlinului”.

Potrivit agenţiei TASS, Igor Kirillov s-a născut la 13 iulie 1970 şi a absolvit Şcoala de Apărare Chimică a Comandamentului Militar Superior din Kostroma (1991) şi Academia Militară de Apărare împotriva radiaţiilor, armelor chimice şi biologice S.K. Timoşenko (2007).

Citeste si: Ce a pățit mama Geta? Getuța i-a trimis un pachet cu bunătăți mamei sale! "Dumnezeu să-ți dea sănătate și să te ferească de rău!"- kfetele.ro

Citeste si: Emilia Ghinescu: "Mă retrag în mine atunci cand mi-e dor". Artista își deschide inima în fața fanilor. Ce sentimente o încearcă- radioimpuls.ro

Citeste si: Câți bani pierde România din PNRR. Boloș explică de ce s-a blocat cererea 3 de plată: „CE a suspendat azi 400 de milioane de euro”- antena3.ro

Din1991 până în 1995 a fost comandant de pluton în Grupul de forţe occidentale din Germania şi în Districtul militar Moscova.

După aceea, până în 2009, a servit de la comandant de companie la comandant al unei brigăzi separate de apărare chimică. Din 2009, a ocupat diferite funcţii în cadrul Departamentului şefului trupelor RCDD ale Forţelor Armate Ruse.

Din septembrie 2014 până în aprilie 2017 a fost şef al Academiei militare de apărare chimică Timoşenko. În aprilie 2017, a fost numit şef al trupelor RHBZ ale Forţelor Armate Ruse.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si