Close sidebar
Close sidebar

VIDEO- Au carte, dar n-au parte. Au studii superioare, dar nu își găsesc de muncă în domeniul în care sunt specializați

Aproape jumătate din angajații sub douăzeci și cinci de ani lucrează în agricultură sau în comerț. Deși au studii superioare, mulți se plâng că nu și-au găsit un job pe specializarea pe care o au, așa că apelează la soluții de urgență.

Redactia Stirile Kanal D,

Au carte, dar n-au parte [Sursa foto: Captură Știrile KANAL D]

DISTRIBUIE
acest articol


In articol:

Cu asta ne ocupăm noi în fiecare zi. Ne apucăm de dimineață, să nu ne prindă căldurile. Este foarte greu, pe cincizeci de grade să stai în solar

Patru tineri din zece, cu vârsta sub douăzeci și cinci de ani, au ajuns să lucreze în agricultură, la câmp, în solarii sau depozite, cu toate că au studii superioare, arată datele Institutului Național de Statistică.

Fără muncă în domeniul studiat

Este și cazul lui Marian, care se ocupă de muncile câmpului, în comuna Vărăști, din județul Giurgiu, cu toate că este absolvent de drept.

M-am apucat de facultatea de drept, am vrut să mă angajez în poliție, doar că nu am mai găsit posturi disponibile

Și acest tânăr are specializare în marketing, după ce a terminat facultatea în București, doar că s-a întors și el către agricultură.

Aș fi câștigat mai mult în domeniul ales, dar că n-am putut să... n-am găsit un loc de muncă, am rămas la agricultură, este o tradiție în familie, o vezi de mic, te naști, la doi ani ești pe câmp

Citeste si: Iasmina este adolescenta din Iași, care și-ar fi pus capăt zilelor după o ceartă cu părinții. Verișorul tinerei face declarații cutremurătoare: „A fost pedepsită”- kanald.ro

Citeste si: Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc- wowbiz.ro

Citeste si: O femeie și-a drogat fetița de un an ca să câștige mai mulți urmăritori pe TikTok. Fetița a fost operată degeaba pe creier de două ori- antena3.ro

Și meseriile precum cea de casier sau lucrători comercial au devenit refugiul celor care nu au avut șansa să obțină un loc de muncă conform domeniului studiat.

Am depus mai multe CV-uri în domeniul meu, am terminat economia, dar fără niciun rezultat pozitiv și trebuiau să mă întrețin.

Într-un fel m-am angajat ca lucrător comercial, avem oameni care au terminat de exemplu facultatea de drept și lucrează alături de mine

Din păcate, realitatea pieții muncii din România ne spune că pentru foarte multe domenii pentru care ei se pregătesc, nu poți să intri atât de ușor în ele, ți se cere experiență, e un paradox ciudat

Citește și: VIDEO- Copiii țin pasul cu moda cu orice preț. Pregătirea unui copil de școală poate ajunge și la câteva mii de lei

Iar alții au preferat să schimbe domeniul studiat, de dragul banilor.

Am făcut restaurant, specializare restaurant, dar după aia m-am dus în construcții, de ce? Pentru că se face mai mulți bani

Statisticile Eurostat arată că și proporția tinerilor șomeri este destul de mare.

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI