În Galați și în Constanța au început pregătirile pentru Bobotează, iar tradițiile sărbătorii sunt respectate.
Mai este puțin până la Bobotează, iar pregătirile sunt pe ultima sută de metri la Galați, unde două cruci de gheață uriașe vor fi aduse pe faleza Dunării. În același timp, la Constanța, sute de mii de sticle pentru apa sfințită au fost pregătite de voluntari, a transmis Cristian Sabbagh.
Pregătiri pentru Bobotează
Tradiția crucilor de gheață înalte de un metru și jumătate este în continuare păstrată la Galați.
"Se pregătesc cu 4-5 zile înainte. Sunt ținute la -20 de grade, se folosesc pe niște armături speciale. Sunt făcute două cruci pentru a rezista și transportului, cât și evenimentului", a declarat Daniela Pojogu, inginer.
În Ziua de Bobotează, crucile care cântăresc 40 de kilograme vor fi duse pe Faleza Dunării, unde vor fi sfințite și împodobite. Și la Constanța, a început pregătirea sticlelor ce vor fi oferite credincioșilor de Bobotează.
Zeci de enoriași veniți din toată țara au dat o mână de ajutor. Întreg procesul s-a desfășurat sub supravegherea Arhiepiscopului Tomisului.
"S-au pregătit etichetele, se etichetează. Mâine se vor umple cele 200.000
de sticle. Vor fi mulți voluntari, avem multe butoaie", a declarat IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului.În ziua de Boboteaza, la Constanța va avea loc o procesiune cu mai multe care alegorice până-n portul Tomis, urmată de tradiția aruncării crucilor în apă. În acest an, gerul de Bobotează va fi înlocuit de temperaturi neobișnuit de ridicate. Cel mai cald va fi în sudul țării, acolo unde se vor înregistra chiar și 17 grade.