VIDEO. Avion Boeing 737 luat pe sus de vânt pe aeroport. Tornada a făcut ravagii în Buenos Aires
Momentul în care un avion Boeing 737 a fost luat pe sus pe aeroportul din Buenos Aires de vântul puternic a fost surprins de camerele de supraveghere. Aeronava care cântărește mai multe tone a fost împinsă în clădirile de depozitare și în alte avioane de pe pistă.
Author: Sorin Negru marți 19 decembrie 2023 , 17:24
Un avion parcat a fost luat pe sus de vânt și avariat în timpul unei furtuni puternice care a lovit un aeroport din Argentina, potrivit The Independent.
Imaginile video arată cum avionul Boeing 737-700 de la Aerolineas Argentinas se rotește cu 90 de grade, cu aripa tăind un set de scări de aer, în timp ce rafale puternice au suflat prin Aeroportul Internațional Jorge Newbery din Buenos Aires.
În imagini se vede cum un set de scări de îmbarcare în avion a fost auncat în aer peste o pistă și s-a izbit de portbagajul unui autovehicul.
Tragedie în Argentina din cauza vremii extreme
Cel puţin 13 persoane au murit, sâmbătă, în Bahia Blanca, un oraş din sud-vestul Argentinei, după ce acoperişul unui club sportiv s-a prăbuşit în timpul unei furtuni puternice, au anunţat autorităţile locale.
Tragedia a avut loc în timpul unui concurs de patinaj organizat de club.
Pe lângă precipitaţiile abundente, oraşul, care a rămas parţial fără electricitate, a înregistrat rafale de vânt de peste 140 km/h, potrivit serviciilor meteorologic.
"Din păcate, serviciile de urgenţă au confirmat moartea a 13 persoane în clubul Bahiense del Norte. Pompierii continuă să îi caute pe cei care se află încă sub dărâmături", a precizat municipalitatea din statul sud-american.
Vremea rea a afectat şi micile oraşe învecinate, în unele dintre ele înregistrându-se chiar şi grindină.
O alertă meteo cod portocaliu, care indică o amenințare la adresa vieții și a bunurilor, a fost în vigoare în acest weekend în anumite părți din regiunea Buenos Aires.
O femeie a fost ucisă în orașul Moreno, o suburbie a capitalei argentiniene, când a fost lovită de o ramură de copac care a căzut din cauza vântului.
Clorrie Yeomans, o tânără britanică în vârstă de 25 de ani, care se afla în vizită în Argentina, a descris că a fost trezită în apartamentul ei din centrul Buenos Aires, în jurul orei 03:00, potrivit BBC News.
"Am auzit cel mai puternic vânt pe care l-am simțit vreodată în viața mea. Apoi am auzit alarme de mașină și un accident afară", a spus ea. "M-am simțit ca într-un uragan. Am crezut că clădirea noastră se mișcă. M-am retras în baia din cealaltă parte a apartamentului pentru că mi-era frică că un copac se va prăbuși pe balconul meu", a povestit britanica.