VIDEO Bătaie ca în filme într-un liceu din Timiș, între doi elevi! Și-au împărțit pumni și picioare, sub privirile colegilor care nu au îndrăznit să intervină
Scene șocante au avut loc într-un liceu din Timiș. Doi elevi s-au luat la bătaie în sala de clasă. Colegii îi priveau și imortalizau momentul cu telefoanele.
S-au luat la bătaie în sala de clasă, în fața colegilor
Doi elevi, în vârstă de 14 și 15 ani, au transformat sala de clasă într-un ring de box. Se pare că aceștia s-au luat la bătaie în fața colegilor, care au filmat scenele șocante în care cei doi își împărțeau pumni și picioare.
Autoritățile s-au sesizat din oficiu și fac cercetări pentru a stabili cum au ajuns cei doi în această situație.
”La data de 22 mai a.c., polițiștii orașului Gătaia s-au sesizat din oficiu, sub supravegherea procurorului de caz cu privire la săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe.
În fapt, la data de 21.05.2024, la o unitate școlară din Gătaia, ar fi avut loc o altercație între doi elevi, în vârstă de 14 și 15 ani. Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor cauzelor și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, se arată în comunicatul transmis de autorități.
În imagini se observă cum cei doi colegi se aleargă pe bănci, apoi își aruncă pumni și picioare în fața celorlalți.
Cei doi ajung pe jos, unde continuă actele de agresivitate.
Inspectoratul Școlar Județean a declarat că cei doi elevi sunt în clasa a VII-a. I.Ș.J Timiș a explicat că la nivelul școlii se desfășoară acțiuni pentru a stabili circumstanțele care au declanșat conflictul în vederea aplicării măsurilor care se impun.
”Cu privire la incidentul care s-a produs în cursul zilei de ieri, 22.05.2024, de la Liceul Teoretic Gătaia, în acest moment, I.Ș.J. Timiș este în măsură să vă transmită următoarele informații. Altercația a avut loc între doi elevi ai clasei a VII-a. Direcțiunea unității de învățământ a informat familiile acestora și Poliția din Gătaia, care, la rândul ei, a informat Biroul Siguranță Școlară asupra evenimentului care s-a desfășurat, în timpul programului școlar, în unitatea de învățământ.
În acest moment, atât Poliția, cât și unitatea de învățământ întreprind măsurile necesare. În ceea ce privește acțiunile aflate în desfășurare la nivelul școlii, suntem în măsură să vă informăm că se investighează cauzele care au dus la producerea incidentului, în scopul aplicării măsurilor care se impun, în virtutea normativelor care guvernează unitățile de învățământ”, a transmis I.Ș.J Timiș.