VIDEO. Bebelușul învelit în bancnote de 100 de dolari. "Sunt microbi peste tot!"
Un bebeluș nou-născut a fost acoperit de tatăl lui chiar la maternitate cu o "pătură" de bancnote de câte 100 de dolari. Videoclipul devenit viral pe rețelele de socializare a stârnit furie în rândul altor părinți.
După ce videoclipul a devenit viral, un comentator a scris: „Frate, tocmai ai creat o pătură cu bacterii pentru un nou-născut”.
Cu toate acestea, alții au subliniat că obiceiul poate fi unul cultural- dat fiind că oamenii din întreaga lume cred că a pune bani la nașterea unui copil înseamnă noroc pentru cel
mic.
Videoclip viral cu bebelușul învelit în bani
Părinții din întreaga lume au făcut o adevărată revoltă în online, după ce videoclipul a devenit viral, conform Daily Mail.
În imagini se vede cum un bărbat își acoperă copilul nou-născut cu bancnote de o sută de dolari- mulți părinți sunt speriați din cauza „păturii bacteriene”.
Nou-născutul adormit este văzut întins într-un pătuț de la spital, în timp ce un adult- despre care se crede că este tatăl sau un membru al familiei- l-a acoperit cu o mulțime de
bani.
În ciuda faptului că există și o pătură care acoperă corpul bebelușului, protejându-l pe copil de bancnotele de 100 de dolari, revolta s-a aprins pe rețelele de socializare.
Conform sursei citate, sute de comentatorii au subliniat cât de murdari sunt banii.
Potrivit TIME, bancotele de hârtie pot transporta mai mulți germeni decât toaleta din casă- și sute de specii de microorganisme pot trăi din banii în numerar zile întregi.
Oamenii și-au exprimat pe Twitter indignarea față de microbi. O persoană a spus: „Frate tocmai a creat o pătură cu bacterii pentru un nou-născut”.
Alți utilizatori online au glumit că sistemul imunitar al bebelușului va fi probabil întărit după ce a fost expus la atâtea bacterii de la o vârstă atât de fragedă.
Comediantul James Andre Jefferson Jr. a reacționat la videoclipul viral, spunând: „Bebelușul nu a venit pe lume de mai mult de 28 de minute și tu îl scoți afară, într-o ploaie de bani murdari. Ai putea la fel de bine să mergi la coșul de gunoi, să iei niște șervețele și să le arunci pe fața copilului tău dacă tu crezi că este în regulă”.