Close sidebar
Close sidebar

VIDEO | Bezna totală în care s-ar putea adânci planeta în orice moment și criza alimentară stârnesc panică printre românii care se tem de foamete ca de moarte

Criza alimentară peste criză sanitară, pană de curent în toată Europa, săptămâni întregi de haos pe continent și peste toate tăvălugul de scumpiri din țară care ne sufocă de la o zi la altă. E scenariul sinistru care ne înfricoșează și care umple reţelele socializare de zile bune!

M.A.,


DISTRIBUIE
acest articol


In articol:

Românii au început să își facă stocuri pentru zile negre

În fața unor asemenea vești apocaliptice, unii nu stau cu mâinile în san și iau măsuri: își fac stocuri și se pregătesc de

zile negre, cu un kit de supraviețuire clasic, alcătuit din făină, ulei, mălai, conserve și bulion.

Trăim vremuri paradoxale, chiar dacă în ultima perioada prețurile pur și simplu au explodat, iar salariile și pensile au rămas la fel de mici, vânzările au crescut fulgerător. Motivul?! 

„Prima condiție care e în cazul unei panici generale e înclinația către rezerve către un buncăr în care să fim în siguranță pentru că în creierul 

nostru există o parte a părții reptiliene care se ocupă de supraviețuire și automat trimite niște impulsuri în corpul nostru  care ne ajută să prevenim un viitor apropiat dezastruos și automat ne  trimite în magazine să ne asigurăm protecția familiei, a casei și apare cumva în sistemul nostru nervos o suprasolicitare  care ajunge ulterior într-o formă de anxietate sau cu o formă de panică dacă e mai dureroasă.”,  a declarat sociologul Alexandru Pleșea pentru Asta-i România

Citeste si: Duminica aceasta, de la ora 14:30, la “Asta-i Romania!”, Isteria blackout

Oamenii, tot mai temători când vine vorba de un astfel de scenariu.

Citeste si: Iasmina este adolescenta din Iași, care și-ar fi pus capăt zilelor după o ceartă cu părinții. Verișorul tinerei face declarații cutremurătoare: „A fost pedepsită”- kanald.ro

Citeste si: Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc- wowbiz.ro

Citeste si: O femeie și-a drogat fetița de un an ca să câștige mai mulți urmăritori pe TikTok. Fetița a fost operată degeaba pe creier de două ori- antena3.ro

„Normal că ne este frică. Ne este frică pentru că de la o zi la altă nu știm la ce ne ptem aștepta. E o îngrijorare și încercăm să ne ținem țări pentru că ne afectează foarte mult, dar incecram să fim și preventive că nu se știe…(...) Cu ce să ne pregătim ..câteva alimente, dar dacă se întrerupe tot odată și gazul și lumina în același timp os a fie foarte greu pt că chair dacă ai o rezervă de alimente în casă n ai unde să le gătești. (...) Chiar am luat și o lanternă pe bază de current și baterii în caz de.. dar aia nu știm cât ține, dar ne pregătim pentru ce este mai rău.” 

„Doamne, nu-mi vine să cred cum se golesc rafturile astea!”

Aceste imagini sunt suprinse într-un supermarket din Nordul capitalei, în jurul orei 15:00.  O oră la care nu te-ai fi așteptat să găsești atâta lume la cumpărături și nici rafturi mai mult goale unde ar trebui să existe făină, zahăr sau ulei. 

„Articolul ulei de floarea soarelui se poate comercializa în limita a 5 baxuri/persoană.”

„A început nebuneala că o să rămână lumea flămândă. Acum o să se inghsuie să își cumpere de mâncare…”

Și de parcă nu era suficient că avem reminisciențele comuniste, de a umple cămara că să nu rămânem fără mâncare, vestea că ne-ar putea lovi o criză alimentară ne determină acum să cumpărăm și mai mult. Și asta se vede în rafturile supermarketurilor care impun deja restricții dure cumpărătorilor. Așa se face că mai nou, în majoritatea supermarketurilor nu poți să cumperi mai mult de 6 litri de ulei, 6 kg de făină, mălai ori zahăr. O măsură care avea să panicheze și mai mult populația.

„Fii responsabil la cumpărături! Vânzarea produselor din categoria făină, mălai, conserve, legume, paste, săpun este limitată la un maximum două baxuri pe un bon fiscal.”  

Citeste si: Cum să te pregătești pentru o eventuală pană de curent

Restricțiile din supermarketuri ne aduc aminte de vremea comunismului

Unii nu sunt deloc liniștiți când vine vorba despre aceste reguli. Dimpotrivă, îi duc cu gândul la vremurile trăite în comunism și le întărește și mai mult crezul că urmează o nenorocire. Asta în timp ce și China , cea mai mare putere economică a lumii, și-a îndemnat oamenii să își facă provizii urgente de alimente fără să explice de ce. 

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: O femeie și-a drogat fetița de un an ca să câștige mai mulți urmăritori pe TikTok. Fetița a fost operată degeaba pe creier de două ori- antena3.ro

„Odată ce s-a ajuns aici cred că așa o să fie, va dați seama, știți cum e, până nu faci foc, nu iese fum, ceva de genul. Acum cu Dumnezeu înainte, să dea Dumenzeu să nu se întâmple ce se aude.(...) Din timpul lui Ceaușescu luam pe rație salam, ulei, totuși nu prea aș crede, dar totuși e posibil, nu știu…”

Mergem în depozitul unui mare lanț de magazine alimentare. De aici pleacă zilnic tone de alimente spre supermarketurile bucureștene și tot aici ajung în fiecare săptămâna produsele alimentare din țară dar și din afară. 

Citeste si: Ce înseamnă blackout, fenomenul care sperie întreaga Europă?

Reprezentanții marilor retaileri spun că nu avem niciun motiv de îngrijorare, iar mâncarea se va găsi pe rafturile magazinelor, în viitorul apropiat, însă la un preț mai mare. 

VIDEO- Urmărește materialul integral din cadrul emisiunii „Asta-i România!”

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI