In articol:
„Bolnavii care nu cotizează niciun leu la stat vor avea aceleași drepturi ca cei asigurați. În timp ce sistemul medical duce lipsă cronică de fonduri, serviciile de medicină de familie acordate pacienților neasigurați au crescut cu peste zece ori.
În fiecare lună, 10% din banii noștri merg către CAS pentru consultații și tratamente gratuite. De la 1 iulie, și cei care nu cotizează vor avea acces la mai multe servicii medicale. Confruntați cu lipsurile cronice din sănătate, vestea i-a surprins pe oameni.
Ce spun oamenii despre acest lucru
„La stat se așteaptă foarte mult dacă vrei să faci o programare o lună de zile, două luni, depinde unde vrei”, a spus o doamnă.
Doamna Steluța este pacient oncologic de un an de zile.
„Aici e mai bine, altfel tratat pentru că am văzut la alte persoane cum erau tratate la stat. Se așteaptă mult, ba nu au medicamente. Aici nu s-a pus problema niciodată”.
Ministrul Sănătății vorbește despre o alocare bugetară separată pentru cei neasigurați.
„Serviciile de medicină de familie pentru pacienții neasigurați au crescut de la câteva zeci de mii, la câteva sute de mii. Deci o creștere mai mult de zece ori a numărului de beneficiari”, a precizat Alexandru Rafila, ministrul Sănătății.
„Eu plătesc de 25 de ani asigurările. O singură dată am fost la spital, când am născut. Mie nu mi se pare normal ca un om care nu a plătit în viața lui nimic să beneficieze ca mine”, a spus o femeie
„Ne ia Sănătatea din toate veniturile. Adică ești salariată, plătești o dată, mai ai un PFA, o mai plătești o dată. Poate ai și un apartament, o plătești și de acolo. O plătești de 3-4 ori. S-ar putea să beneficiem de 4 RMN-uri gratuite”, a precizat o doamnă
Ce reguli vor apărea de la 1 iulie pentru bolnavii oncologici
De la 1 iulie vor fi reguli noi și pentru bolnavii oncologici neasigurați.
„Principala noutate va fi crearea unor pachete de servicii de care pot beneficia persoanele neasigurate pe principalele paliere de asistență medicală, în scopul depistării unor afecțiuni grave, respectiv: cancere, hepatite cronice de tip B și C, HIV, sida la gravidă”, a spus Dr. Valeria Herdea, președinte CNAS.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Însă, cu bugetele la pământ, managerii spitalelor fac față cu greu și acum afluxului de bolnavi.
„Dacă finanțarea nu va exista… nu pot să mă pronunț... Acest lucru chiar ar încetini mult dezvoltarea medicală”, a declarat Alexandru Iacobescu, manager Spitalul Colentina.
În România sunt 16,5 milioane de plătitori ai asigurărilor de sănătate și, aproximativ, 3 milioane de neasigurați.