In articol:
- Căldura, un vis îndepărtat pentru mulți bucureșteni
- Apa caldă și căldura lipsesc din blocurile bucureștenilor
„În mod deliberat, se pregăteşte o iarnă grea pentru bucureşteni!”, strigă primarul ales al Capitalei, Nicuşor Dan, şi... spre disperarea locuitorilor, nimeni de pe teren nu are curajul să îl contrazică.
„Ca să nu mai avem probleme, cam cât ar trebui? Ohooo... ani de zile! Toate tronsoanele trebuie schimbate”, spun cei de la compania de termoficare.
Căldura, un vis îndepărtat pentru mulți bucureșteni
În sectorul 6 al Capitalei, de mai bine de o lună, apa caldă vine când cu porția, când deloc. Pe unul dintre bulevarde, întâlnim echipa RADET care încearcă să rezolve o nouă avarie.
Graba echipelor este de înţeles, având în vedere că sunem aproape de finalul lunii octombrie!
- De câte zile lucraţi?
- Astăzi!, spun muncitorii.
- Astăzi aţi început...
Întârzierea, însă, este de neacceptat într-o capitală europeană care nu are de ieri, de azi această problemă, ci de ani întregi! Dacă aruncăm o privire, observăm și metoda de acțiune a statului- peticirea găurilor din țevile care nu au mai fost schimbate de zeci de ani.
„Din cauza ca sunt mult prea vechi, tevile au fost mancate de rugina, nici izolatia nu a fost una prea buna, astfel se ajunge la astfel de găuri. Pentru reparatie trebuie decopertat apoi, românește, se cârpeşte în locul în care ţeava a fost distrusă”, relatează reporterul Kanal D.
„Cu radiatoare, cu aragaz, platim in plus, dar ce sa facem trebuie sa ne descurcam, sa ne spalam, alta solutie nu avem”, spun locatarii.
Apa caldă și căldura lipsesc din blocurile bucureștenilor
Producătorul de energie termică aruncă vina pe principalul furnizor de apă caldă si încălzire în sistem centralizat.
„Nu s-au făcut reparații sau investiții în această rețea. Este veche, este într-o stare de degradare”, spune administratorul ELCEN.
ELCEN poate furniza presiuni mult mai mari, rețeaua, din păcate, are pierderi
„Acum vreo 3 ani aveau in evidenta vreo 15 mii de reparatii, or fi facut 5 mii, dar tot mai sunt 10 mii, s-or mai fi stricat”, spun oamenii.
În acest moment, 408 blocuri din Capitală nu primesc căldură sau apă caldă, iar cele mai multe sunt în sectorul 6, cel mai afectat de avarii. Şi de data aceasta, însă, autoritățile promit ca mâine, cel târziu, să fie remediate toate defecțiunile.