In articol:
Bucureștenii vor avea căldură în case din această noapte. Se fac probe la rețeaua de termoficare, lucru care însă poate duce și la descoperire a unor avarii în sistem. De altfel mulți locuitori din Capitală sunt nemulțumiți de faptul că facturile la întreținere vor începe să se scumpească încă din octombrie, a
Probele la căldură, loterie pentru conducte
Așa arată în acest moment rețeaua de termoficare din Capitală. Sistemul funcționează aproape în totalitate, iar avarii sunt, cel puțin în teorie, la puțin peste două sute de blocuri. Rămâne însă de văzut dacă la noapte caloriferele chiar se vor încălzi în tot Bucureștiul. Probele pot scoate la iveală avarii.
Avarii pe rețeaua noastră secundară, pompe care se pot opri din diverse motive, fluctuații de curent sau Doamne Ferește se poate și arde ceva.
Până atunci, verificările la punctele termice, peste o mie la număr, sunt în toi. Pentru mulți totuși, e prea devreme pentru facturi mari la căldură.
Deocamdată ar fi bine să nu i se dea drumul, că mai o să vină timpul frumos, e o zi două rece și pe urmă iar vine căldura și pe urmă ne încarcă de
Iarna, de exemplu, e o singură persoană la garsonieră am plătit trei milioane șase sute pe lună de iarnă, foarte mult și atunci, dârdim acolo în pat cum putem, a spus o femeie.
Asociațiile de proprietari au și opțiunea de a închide căldura în bloc până se face mai frig.
Blocurile din Capitală vor avea acum căldură în fiecare noapte, iar când temperaturile din timpul zilei vor scădea sub zece grade, sistemul va funcționa non stop.